MENIU

Cel mai în vârstă marcator din Europa League are 40 de ani. A înscris joi seară

Căpitanul echipei Molde, Daniel Hestad, a devenit, la 40 de ani şi 99 de zile, cel mai în vârstă marcator din istoria Ligii Europa, după ce a înscris în meciul cu formaţia Celtic, scor 2-1, din grupa A a competiţiei.

Hestad a marcat golul victoriei echipei Molde, care a dus la calificarea norvegienilor în 16-imile Ligii Europa, conform Mediafax.

"Este minunat. Sunt din Molde, am jucat aici toată viaţa şi iubesc acest oraş mic şi această echipă", a declarat Hestad.

Daniel Hestad l-a depăşit pe Pavel Horváth, care a marcat pentru Viktoria Plzen la 37 de ani şi 214 zile în meciul cu Académica Coimbra, scor 1-1, din 22 noiembrie 2012.

Mai multe articole despre:
Europa League