Cei cinci magnifici care au schimbat istoria schiului la Jocurile Olimpice
Am putea oare să ne imaginăm istoria schiului fără cei mai mari dintre eroii săi, cei care au făcut furori pe pârtiile de schi? Cu siguranța că da. Dar ar fi o poveste tristă, fără sarea și piperul pe care l-au adăugat acestui sport cinci dintre cei mai cunoscuți schiori: Kjetil Andre Aamodt, Alberto Tomba, Jean-Claude Killy, Hermann Maier, Ingemar Stenmark. Fiecare a avut momentul său de glorie la Jocurile Olimpice, unde și-au spulberat adversarii, intrând direct în paginile de aur ale Olimpiadelor de Iarnă.
Norvegianul de aur: Kjetil Andre Aamodt
Niciun alt schior nu a dominat cu mai multă autoritate întrecerile de schi de la Jocurile Olimpice precum Kjetil Andre Aamodt; schiorul norvegian a câștigat nu mai puțin de opt medalii olimpice, dintre care patru de aur, două de argint și două de bronz. Născut la 2 septembrie 1971, la Oslo, Aamodt a beneficiat de un talent imens, care i-a permis să domine toate probele de schi alpin. În 1990 avea să se facă remarcat deja la Campionatul Mondial de Juniori, câștigând medaliile de aur la coborâre, slalom super-uriaș și argint la slalom uriaș și slalom. Peste doar doi ani, la Albertville, norvegianul își adjudecă prima medalie olimpică de aur în proba de slalom super-uriaș. Soarta a făcut ca peste exact 14 ani, la Jocurile Olimpice de la Torino, schiorul să-și încheie cariera olimpică cu o altă victorie, la slalom super-uriaș.
Totuși, cariera sa avea să treacă printr-un moment de cumpănă între anii 1994-1995, atunci când a suferit o ruptură de menisc; Aamodt a găsit însă puterea să meargă mai departe, în ciuda acestei cumplite accidentări pentru un schior. Care a fost secretul acestor performanțe fabuloase? Răspunsul la întrebare ni-l oferă chiar Kjetil Andre: „Nu există niciun «hocus pocus», ci doar o mulțime de antrenamente, sport și bucurie”.
Continuarea pe historia.ro