Ce sumă donează Simona Halep victimelor incendiilor din Australia
Simona Halep a anunțat după victoria cu Ajla Tomljanovic de la Adelaide, scor 6-4, 7-5, că va dona suma de 2.000 de dolari pentru ajutorarea victimelor incendiilor devastatoare din Australia.
Simona Halep (28 de ani, 4 WTA) a promis că va dona 200 de dolari, dar numai de fiecare dată când îl va enerva pe antrenorul Darren Cahill, spre deosebire de alți sportivi, care au spus că vor da această sumă pentru fiecare as lovit.
Azi, Halep a apelat de două ori la Darren Cahill pe durata meciului. La final, Simona a postat pe Twitter: "După o mică dezbatere cu echipa mea, sunt fericită să anunț că voi dona 2.000 de dolari pentru victimile incendiilor de vegetație din Australia".
"Asta pentru că l-am supărat pe Darren «doar» de 10 ori în timpul meciului de astăzi. Nu e un început rău, nu?”, a completat Simona Halep pe contul său de Twitter.