Ce spune presa canadiană despre revenirea lui Bute în ring: Crede în șansele sale
Portalul canadian RDS a dedicat un amplu comentariu meciului pe care Lucian Bute urmează să-l susțină, sâmbătă seara, într-o gală profesionistă care va avea loc la Washington, contra suedezului de origine gambiană Badou Jack, campionul mondial WBC la categoria supermijlocie.
''Lucian Bute crede în șansele sale de a redeveni campion mondial sâmbătă. La fel și persoanele din jurul lui, ca Michel Yvon, Eric Lucas, Jean Bédard și cu siguranță și antrenorul lui, Howard Grant'', scrie autorul articolului, Bertrand Raymond, preluat de Agerpres.
Acesta spune că mulți au crezut că Bute se va retrage după înfrângerile suferite în fața lui Carl Froch și Jean Pascal, însă el a uimit pe toată lumea cu revenirea sa și forma deosebită pe care a arătat-o în partida cu DeGale, din noiembrie anul trecut, pe care deși a pierdut-o, a demonstrat că în repriza a 12-a încă avea ''combustibil în rezervor''. ''Atunci a pierdut, dar în ochii multora a fost mai mult o înfrângere 'morală'. A fost o înfrângere cu savoare de performanță fină'', notează autorul editorialului.
El menționează că declarația lui Bute, conform căreia vrea să revină la Montreal cu centura mondială WBC, trebuie luată foarte în serios, jurnalistul făcând trimitere și la declarațiile optimiste ale lui Jean Bedard, președintele Interbox, făcute înainte de partida contra lui Badou Jack.
''Cu Badou Jack se va confrunta cu un adversar dificil și nu-i va fi deloc ușor. Jack are aceeași sete de victorie pe care o are și Bute însă motivația nu este aceiași (...)'', scrie, printre altele, Bertrand Raymond.