MENIU

Ce PERFORMANŢĂ - Jucătoarea noastră s-a calificat în "sferturile" competiţiei. Primeşte 18.460 $

Jucătoarea de tenis Irina-Camelia Begu, locul 61 WTA, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-4, 6-4, pe rusoaica Ekaterina Makarova, locul 12 WTA şi a doua favorită, calificându-se în sferturile de finală ale Kremlin Cup, turneu care are loc la Moscova, cu premii totale de 710.000 de dolari.

Partida a durat o oră şi 48 de minute. Makarova a fost în acest an semifinalistă la US Open şi sfertfinalistă la Wimbledon.

Pentru calificarea în această fază a competiţiei de categorie Premier, Begu va primi un premiu de 18.460 de dolari şi o sută de puncte WTA, conform Mediafax.

În sferturile de finală, Begu va juca, vineri, împotriva învingătoarei dintre Aleksandra Krunici (Serbia), locul 109 WTA, beneficiară a unui wild card, şi Ţvetana Pironkova (Bulgaria), locul 43 WTA, partidă programată joi.

Mai multe articole despre:
Halep Halep WTA halep turneul campioanelor