MENIU

Ce i-a prezis o fostă jucătoare de tenis britanică Simonei Halep

<p>Ce i-a prezis o fostă jucătoare de tenis britanică Simonei Halep</p>

Fosta jucătoare de tenis britanică, Anne Keothavong, este convinsă că Simona Halep va reuși să-și îndeplinească obiectivul, de a câștiga un turneu de Grand Slam, în condițiile în care Halep a câștigat trei dintre cele cinci turnee, la care a participat, în acest an, informează Ziare.com.

"Nu văd de ce n-ar câștiga un Grand Slam. A jucat finala anul trecut, a fost aproape să o bată pe Sharapova. Anul ăsta este mult mai sigură pe ea și va folosi toată experiența. Cu siguranță va câștiga un Grand Slam in acest an", a spus Anne Keothavong.

Simona Halep și-a luat o scurtă vacanță, după ce, în luna martie, a câștigat turneul de la Indian Wells, iar apoi a ajuns în semifinale la Miami, unde a fost învinsă de Serena Williams.

Următorul turneu la care sportiva noastră va participa este cel de la Stuttgart, pe zgură, în Germania, începând cu 20 aprilie. Din cauza acestui turneu, Simona Halep a anunțat că nu va reprezenta România, în întâlnirea din Fed Cup cu Canada, programată începând cu 18 aprilie.

Confruntarea se va disputa în Canada, pe hard, iar Simona a explicat că o trecere bruscă i-ar afecta programul.