Ce au decis jucătorii de la FC Barcelona în urma atentatelor din Catalunya
Jucătorii echipei spaniole de fotbal FC Barcelona au adus un omagiu victimelor atentatului produs joi seară în capitala catalană, soldat cu 13 morţi şi peste 100 de răniţi.
Lionel Messi şi colegii săi au păstrat un minut de reculegere înaintea şedinţei de pregătire pe care au efectuat-o vineri dimineaţa, la centrul de antrenament al grupării 'blaugrana", aşa cum se poate vedea într-o înregistrare video postată pe contul Twitter al lui FC Barcelona, alături de hashtagul "#TotsSomBarcelona" ("Toţi suntem Barcelona"), conform Agerpres.
Totodată, FC Barcelona a dat publicităţii un comunicat în care îşi "exprimă tristeţea profundă şi condamnă energic atacul terorist care a lovit inima oraşului" catalan. "Clubul doreşte să transmită sprijinul şi gândurile noastre victimelor, familiilor şi prietenilor acestora, precum şi oamenilor din Barcelona şi vizitatorilor săi", precizează Barca.
"Ca semn de respect, steagurile vor fi înălţate pe jumătate la instalaţiile clubului, iar jucătorii ambelor echipe vor purta banderole negre la toate meciurile clubului în acest weekend", anunţă totodată clubul catalan, adăugând că "duminică, înaintea meciului cu Betis din prima etapă a sezonului 2017/2018 din La Liga, pe Camp Nou va fi păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor".