Ce a spus Zlatan Ibrahimovic despre retragerea lui din fotbal
Atacantul suedez Zlatan Ibrahimovic, în vârstă de 35 ani, autorul unei "duble" pentru Manchester United în finala Cupei Ligii engleze de fotbal, a declarat că se simte "precum un leu", dar a subliniat că nu va ezita să agațe ghetele în cui în momentul în care va simți că randamentul său începe să scadă.
"Sunt un animal și mă simt precum leu. Leul așa se naște, asta înseamnă că sunt un leu. Mă simt în formă și mă antrenez din greu. Cei care mă cunosc de la vestiare știu că mă antrenez foarte mult. În fiecare sezon îmi stabilesc obiective pe care vreau să le ating și, pentru asta este nevoie de multă muncă și multă suferință", a spus Ibrahimovic, citat de cotidianul The Guardian.
"Eu fac parte din vechea școală, în care totul se obținea după o muncă foarte dură, nu ca în școala actuală, în care ușor să obții ceea ce vrei", a adăugat atacantul, care a semnat la începutul acestui sezon cu Manchester United, după despărțirea de Paris Saint-Germain, cu care a câștigat patru titluri consecutive de campion al Franței. El a mai evoluat anterior la Ajax Amsterdam, FC Barcelona și Inter Milano.
Ibrahimovic menține în continuare suspansul în legătură cu continuitatea sa la Manchester United în sezonul viitor, însă a precizat că decizia sa nu va avea nicio legătură cu prezența în viitoarea ediție a Ligii Campionilor, conform Agerpres.
"Atunci când am venit aici, United nu juca în Liga Campionilor, așa că decizia mea nu are legătură cu asta, așa cum consideră unii. Vom vedea ce va fi în continuare, cum vor sta lucrurile și cum mă voi simți în momentul respectiv. Mai avem de disputat încă două luni din acest sezon", a adăugat suedezul.
Manchester United a câștigat Cupa Ligii cu 3-2 în fața formației Southampton, duminică seara pe Wembley.