Alarmă pentru selecţionerul Christoph Daum înainte de deplasarea din Kazahstan, din 11 octombrie
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Christoph Daum, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că antrenorul Poloniei, Adam Nawalka, s-a arătat fericit de faptul că a obținut un punct pe terenul sintetic din Kazahstan, dar a precizat că, în ciuda faptului că gazonul reprezintă o problemă, România are nevoie de toate cele trei puncte din meciul programat la 11 octombrie pe Astana Arena.
"Dacă vorbesc prea mult, gazonul artificial poate deveni o problemă pentru noi. Așa că este mai bine să vorbesc mai puțin. Mâine vom merge la Buftea să ne antrenăm pe terenul artificial. Apoi ne vom antrena de două ori în Kazahstan pe gazon artificial. Eu cerusem să ne pregătim de două ori pe stadionul pe care se va juca meciul, dar au refuzat. Așa că ne vom pregăti o dată pe stadion și o dată pe alt teren, care ar trebui să fie similar, dar probabil nu va fi așa. Am vorbit cu selecționerul Poloniei, Adam Nawalka, și el mi-a spus că după meciul din Kazahstan este fericit numai pentru faptul că jucătorii lui au ieșit de pe acel teren fără accidentări. Și mai este fericit că a plecat din Kazahstan cu un punct (n.r. — Kazahstan — Polonia 2-2). La fel, Joachim Low mi-a spus după un meci al Germaniei că important este să te întorci de acolo cu 1 sau 3 puncte. Din păcate, în situația noastră, avem nevoie de toate cele trei puncte. Trebuie să fim puternici și să trecem peste orice pentru a avea cele trei puncte în buzunar. Să vedem cum este acest gazon sintetic, pentru că sunt mai multe generații, mai multe modele. Oricum, toată lumea mi-a spus că trebuie să fii fericit să lași în urmă acest gazon", a spus Daum.
Selecționerul nu vrea însă să se gândească prea mult la partida cu Kazahstan, precizând că importantă este următoarea, cea programată la 8 octombrie, cu Armenia. "Întotdeauna obiectivul nostru este maximum de puncte. Dar asta nu pot garanta, pot garanta doar faptul că vom munci foarte mult și vom face totul pentru a pregăti cât mai bine echipa. Așa am făcut și cu Muntenegru, iar la finalul zilei putem spune că aveam nevoie doar de puțin noroc. Am văzut echipele mici la EURO 2016, fizic stau foarte bine, iar tactic sunt bine organizate. Așa că vom avea destul de multe dificultăți în Armenia. Dar sunt convins că vom găsi soluții pentru a câștiga acest meci și apoi ne vom concentra și pe cel din Kazahstan. O luăm pas cu pas", a spus el.
Întrebat dacă își face griji că poate fi demis în cazul unor eșecuri în meciurile cu Armenia și Kazahstan, Daum a răspuns: "Atunci când ești antrenor de fotbal lucrezi în baza unui contract determinat. Nu știi niciodată când se va sfârși. Când am venit aici nu știam prea multe despre fotbalul românesc. Și acum când mă întâlnesc cu alți antrenori mă întreabă cum este fotbalul românesc. Iar eu îi rog să numească măcar un jucător din naționala României. Unii dintre ei spun de Nicu Stanciu iar apoi se opresc. Deci este nevoie de un restart, dar în același timp trebuie să obținem cele mai bune rezultate. Oricum ar fi, eu îmi voi urma drumul. Nu voi fi extrem de încântat dacă vom câștiga, nu voi crede că sunt cel mai bun antrenor, așa cum nu voi dispărea dacă vom avea parte de o dezamăgire. Trebuie să progresăm. Eu sunt într-o relație foarte bună cu președintele Burleanu și suntem pregătiți să trecem și prin foc. Sperăm să nu fie nevoie, dar credeți-mă că știu ce înseamnă presiunea. Am lucrat 10 ani în Turcia și chiar dacă aveam 8 victorii consecutive, iar pe al nouălea meci îl pierdeam, atunci a doua zi în ziare erau anunțați 3-4 antrenori în locul meu. Așa că sunt foarte motivat să ajut fotbalul românesc să se schimbe. Pentru că este nevoie de schimbare și de progres. Sunt dispus să întâmpin dificultăți pentru a-mi realiza obiectivul".
Tehnicianul german a menționat că nu are o problemă cu antrenorii români care l-au criticat după egalul (1-1) cu Muntenegru de la Cluj-Napoca. "Nu este nicio problemă pentru mine. Eu am relații bune nu numai cu jucătorii români, ci și cu unii antrenori. Nu cu toți, pentru că așa se întâmplă în viață. Să ne gândim cum ar fi un antrenor român la echipa națională a Germaniei. Cu siguranță nu toată lumea ar spune despre el că este un antrenor fantastic. Este meseria mea să conving, să muncesc mult și să ajut fiecare echipă de club cât pot de mult, dar la finalul zilei, indiferent de aceste lucruri, voi fi judecat în funcție de rezultate. Pentru că în fotbal așa se întâmplă, ești judecat după rezultate. Îmi doresc cele mai bune rezultate pentru această țară, le merită. Trebuie să vedem însă realitatea de acum și nu e ușor. Problemele se știu, trebuie să schimbăm, dar pentru asta este nevoie de timp. Chiar și pentru un antrenor român. Nu înseamnă că dacă îl aduci pe Guardiola nu va fi nevoie de un proces în care să iei lucrurile pas cu pas. Eu trăiesc și muncesc în această țară dacă se poate 25 de ore pe zi și voi face totul pentru această echipă. Ceea ce nu pot garanta este succesul. Dar voi pregăti și voi da totul pentru ca România să aibă succes. Înțeleg criticile, ele sunt importante pentru că numai așa poți ajunge mai bun. Dar criticile trebuie să fie constructive și de ajutor", a explicat selecționerul, potrivit agerpres.
Reprezentativa României se pregătește la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia până vineri, 7 octombrie, când este programată plecarea în Armenia. Întoarcerea în țară va avea loc imediat după partida din Kazahstan.
Echipa națională a României întâlnește în deplasare selecționatele Armeniei (8 octombrie) și Kazahstanului (11 octombrie) în cadrul preliminariilor CM 2018.