MENIU

Ce a spus ministrul Marius Dunca despre Legea sportului

Ministrul Tineretului și Sportului, Marius-Alexandru Dunca, a declarat vineri, la Brașov, că modificarea Legii educației fizice și sportului, prin Ordonanță de Urgență, permite finanțarea activităților sportive de către administrațiile publice locale până la un plafon de 5% din buget și așteaptă ca reprezentanții autorităților locale, pe de o parte, și asociațiile, federațiile și cluburile sportive, pe de altă parte, să se implice în "restartarea" sportului românesc.

"Această modificare a Legii sportului este un prim pas, în momentul de față sportul se poate finanța, sau primarii și președinții consiliilor județene pot finanța sportul până la un plafon maximal de 5%. Am pus un plafon de 5% pentru a nu exista suspiciune de oportunitate, de ce investim în sport și nu investim în străzi, în canalizare? Acum este datoria și responsabilitatea asociațiilor, federațiilor și cluburilor sportive să vină cu proiecte, să inițieze proiecte pentru dezvoltarea sportului. Noi, ca stat, ne-am făcut datoria, aștept să văd, să spun așa, cu ce viziune, cu ce strategie de relansare a sportului vin", a afirmat Marius Alexandru Dunca.

Ministrul Tineretului și Sportului a mai spus că pasul următor va fi o lege a sponsorizării mai "clară și mai transparentă", iar în final o nouă lege a sportului, care să prioritizeze sporturile cu cel mai mare potențial, conform Agerpres.

"Următorul pas este să facem legea sponsorizării mai clară și mai transparentă. Legea o va face mediul de afaceri, am cerut deja acest lucru. După aceea putem vorbi despre o nouă lege a sportului, unde clar să prioritizăm federațiile, federațiile care ne-au dat și ne dau la jocurile olimpice, la campionatele mondiale și europene demnitatea de a fi român, mândria și unde am demonstrat că nimic nu este imposibil și putem fi primii în lume. (...) Este un raționament extrem de simplu, sunt sporturi care nu necesită o investiție uriașă, dar ne dau nouă demnitate. (...) Oricât aș investi în fotbal, spre exemplu, este foarte greu să ajungi alte țări, precum Germania, Spania sau Anglia, dar putem investi în gimnastică, scrimă și altetism, unde încă avem antrenori, unde avem resurse umane în generația tânără. (...) Este responsabilitatea noastră, a tuturor, să resetăm sportul românesc, pe de o parte factori decizionali, iar pe de altă parte cei care sunt implicați în sport, (...) pentru că sportul este cel mai bun ambasador", a mai precizat ministrul Dunca.

Acesta a fost prezent vineri, la Brașov, împreună cu ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, pentru a participa la conferința organizată de Asociația Oamenilor de Afaceri "PROINVEST".

Mai multe articole despre:
Marius Dunca Legea sportului