Ce a spus jucătoarea Sara Errani despre turneul Bucharest Open
Jucătoarea italiană de tenis Sara Errani a declarat, marți după-amiază, într-o conferință de presă, la Arenele BNR, că nivelul turneului Open de la București este foarte ridicat.
''Nivelul turneului de la București este foarte ridicat. Nu mă refer doar la Simona Halep sau la mine, toate jucătoarele prezente în aceste zile în România au valoare semnificativă'' a spus Sara Errani, după calificarea sa în optimile de finală, conform Agerpres.
În continuare, ea a precizat: ''Am venit aici cu câteva probleme fizice, după turneul de la Wimbledon. Mă durea un picior, dar acum sunt bine și pot să alerg și să lupt pentru fiecare minge''.
La finalul conferinței de presă, Sara Errani a spus: ''Am urmărit evoluția echipei Italiei la EURO 2016, la turneul desfășurat în Franța. Compatrioții mei au avut evoluții frumoase. Să nu uităm că în urmă cu ceva timp, echipa Italiei avea performanțe foarte bune și la fotbal''.
Jucătoarea italiană de tenis Sara Errani, favorită nr. 2, s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA BRD Bucharest Open, dotat cu premii totale de 226.750 dolari, în urma victoriei obținute marți în două seturi, 6-3, 6-2, în fața sârboaicei Aleksandra Krunic, nr. 134 mondial.