MENIU

Ce a făcut Mircea Lucescu imediat după ce a aflat că Dănuţ Lupu a fost internat în spital

Dănuţ Lupu a suferit doar o dublă pneumonie acută, nu un infarct, aşa cum iniţial s-a vehiculat. Se pare că ar suferi şi de meningită. Fostul mijlocaş al naţionalei se află sub tratament la Spitalul "Matei Balş" din Bucureşti, după ce a fost internat în cursul zilei de sâmbătă, anunţă prosport.ro.

Mulţi au spus că a fost la fel de talentat ca Gică Hagi. Dănuţ Lupu a evoluat, de-a lungul carierei pentru Dinamo, Panathinaikos, Korinthos, OFI Creta, Rapid, Brescia şi Tzafirim Holon.

La echipa naţională, Dănuţ Lupu a strâns 14 prezenţe, între 1989 şi 1998 şi a făcut parte din lotul României la Campionatul Mondial din 1990, disputat în Italia.

Mircea Lucescu, antrenorul lui Şahtior, i-a marcat cariera lui Dănuţ Lupu. Imediat, de starea de sănătate a fostului internaţional s-a interesat foarte multă lume din fotbal şi nu numai, conform Digisport.

Cunoscut ca antrenorul care i-a marcat cariera, Mircea Lucescu, aflat cu Şahtior în SUA, a transmis familiei să conteze pe ajutorul său necondiţionat. Gălăţean la originie, Lupu este susţinut şi de primarul Marius Stan.

Mai multe articole despre:
Mircea Lucescu Dănuţ Lupu