Caz incredibil în fotbal! Jucător răpit cu elicopterul de pe teren
Un jucător din ligile inferioare italiene a fost răpit de pe teren cu elicopterul chiar în timpul unei partide oficiale! S-a întâmplat la meciul celor de la Viagrande, iar ceilalţi fotbalişti de pe teren au fost îngroziţi.
Din fericire, a fost doar o farsă pusă la cale de Ignazio Barbagallo. În vârstă de 55 de ani şi renumit pentru înclinaţia sa spre glume de aceeaşi natură, Barbagalloo şi-a înscenat propria răpire. A vrut să marcheze astfel meciul de retragere din fotbal!
Bandiţii au intrat pe teren cu mitralierele şi l-au suit în elicopter, spre disperarea coechipierilor săi.
În urma lor, a rămas un banner care explica totul: „Serviciul de lichidări pentru jucători terminaţi”
Pentru gestul său, Barbagallo a fost suspendat până pe 30 iunie. „Nu mă afectează cu nimic. Cariera mea era oricum încheiată, dar am terminat în glorie”, a comentat cu umor fotbalistul pus pe farse.
Vezi pe realitateasportiva.net imagini inedite cu ”tentativa de răpire” a fotbalistului italian. E mai ceva ca în filme!