MENIU

Cătălin Moroşanu s-a calificat în finala Superkombat de la Milano

Luptătorul român Cătălin Moroşanu şi-a asigurat calificarea în marea finală a circuitului Superkombat, care va avea loc pe 22 noiembrie la Monza Arena din Milano, după ce l-a învins pe Brian Douwes în al cincilea Mare Premiu Mondial din acest an, organizat la Almere, în Olanda.

În meciul vedetă al celei mai importante gale de pe teritoriul Olandei în ultimii trei ani, Moroşanu a dominat confruntarea cu olandezul Douwes în toate cele trei reprize, iar arbitrii-judecători au decis în unanimitate victoria pentru sportivul originar din Iaşi, care a obţinut astfel al treilea succes din 2014.

"E o victorie importantă pentru mine, mai ales că în ultimii doi ani am absentat de la finală. Mă bucur şi pentru faptul că voi lupta pentru prima dată în Italia, acolo unde există o comunitate mare de români şi sper să am parte de susţinere cel puţin la fel ca cea din Olanda, unde galeria noastră a fost numeroasă", a spus Moroşanu.

În cadrul primei galei produse de Eduard Irimia în Ţara Lalelelor a luptat şi elevul lui Ciprian Sora, Cristian Spetcu, acesta terminând la egalitate cu tunisianul Hamza Soesie la capătul a patru runde. Finala turneului piramidal la categoria grea a fost câştigată de marocanul Tarik Khbabez, cel care ar putea să-i fie chiar adversar lui Moroşanu în marea finală de la Milano.

La evenimentul deschis de Bogdan Vlădău cu melodia "Time to move" şi transmis în direct în 90 de ţări au fost prezenţi aproximativ 3.000 de spectatori, printre care şi triplul campion mondial Remy Bonjasky.

Pentru Superkombat urmează a doua gală consecutivă organizată în străinătate, pe 25 octombrie, la Geneva, Elveţia, acolo unde va avea loc Final Elimination. Capul de afiş va fi confruntarea dintre Andrei Stoica şi spaniolul Moises Baute pentru titlul mondial. După Moroşanu, în marea finală de la Milano ar putea ajunge şi Bogdan Stoica, singurul român prezent în meciurile eliminatorii de la Geneva.

Mai multe articole despre:
Superkombat morosanu