Căpitanul echipei de tenis a Cehiei crede că întâlnirea cu România este deschisă oricărui rezultat
Căpitanul nejucător al echipei de tenis feminin a Cehiei, Petr Pala, consideră că întâlnirea cu reprezentativa României din cadrul Fed Cup, care va avea loc sâmbătă şi duminică la Sala Polivalentă din Cluj, e una deschisă oricărui rezultat, urmând să se vadă la final care echipă a fost cea mai bună.
Căpitanul nejucător al echipei de tenis feminin a Cehiei, Petr Pala, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că reprezentatele echipei Cehiei se simt bine la Cluj-Napoca, potrivit MEDIAFAX.
"Este foarte frumos, ne simţim bine, este o sală frumoasă, nu ne plângem, sperăm că va fi bine. Cred că este o întâlnire deschisă oricărui rezultat şi vom vedea la final care echipă a fost cea mai bună", a spus Pala.
Întrebat care este obiectivul echipei sale pentru actuala ediţie a Fed Cup, căpitanul nejucător al Cehiei a spus că este acela de a câştiga.
"Noi am venit să dăm ce e mai bun, ne aşteptăm la meciuri frumoase", a afirmat Petr Pala.
Întrebat mai departe dacă a fost surprins de decizia de ultimă oră a Simonei Halep de a juca contra Cehiei, după ce a acuzat unele probleme medicale, Pala a spus că nu este deranjat de acest lucru.