MENIU

Campionatul Mondial de Fotbal 2014: proteste, greve şi nemulţumiri în Brazilia

Campionatul Mondial de Fotbal 2014: proteste masive

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014 debutează în Brazilia sub semnul grevelor şi protestelor organizate de cetăţenii nemulţumiţi. Sute de mii de cetăţeni au protestat în ultimele luni faţă de costisitoarea organizare a evenimentului şi au cerut, în schimb, investiţii publice în Sănătate şi Educaţie.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014 nu este unul liniştit.  În plină Cupă a Confederaţiilor la fotbal, brazilinienii au ieşit masiv în stradă pentru a denunţa cele 11 miliarde de dolari cheltuite pentru Cupa Mondială şi au cerut investiţii masive în transporturi, sănătate sau educaţie. Manifestaţiile şi-au pierdut amploarea pe măsură ce au degenerat în confruntări violente cu poliţia şi în jafuri comise de activiştii anarhişti din cadrul Black Bloc.

Cu toate acestea, nemulţumire persistă. Astfel, 54 la sută dintre brazilienii cred că Mondialul le va aduce mai multe prejudicii decât avantaje, potrivit unui sondaj Datafolha publicat duminică. Dar 65 la sută declară că le-ar fi "ruşine" dacă Mondialul ar fi perturbat de manifestaţii. În pofida acestui fapt, străzile, barurile şi ferestrele sunt decorate în culorile echipei naţionale, 68 la sută dintre brazilieni fiind convinşi că acesta va câştiga cea de-a şasea Cupă Mondială, la 13 iulie.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: grevă a presonalului din aeroporturi

Confederaţia sindicală a personalului de la sol din cele trei aeroporturi de la Rio de Janeiro, în estul Braziliei, a anunţat, miercuri, lansarea unei greve de 24 de ore, începând de la miezul nopţii, care va viza 20% din angajaţi, relatează AFP.

Revendicând creşteri salariale şi ameliorarea condiţiilor de muncă a membrilor săi, confederaţia sindicală Simarj a decis să organizeze o acţiune de grevă în momentul în care mii de turişti sosesc în Brazilia cu ocazia Campionatului Mondial de Fotbal 2014, care începe joi, cu meciul Brazilia-Croaţia.

"După nouă luni de negocieri intense (...) şi din cauza intransigenţei organizaţiilor patronale, sindicatul personalului de la sol din oraşul Rio de Janeiro confirmă o grevă la 12.06.2014 începând de la miezul nopţii în aeroporturile Santos Dumont (destinat curselor interne), Antonio Carlos Jobim (sau Galeao, internaţional) şi Jarcarepagua (destinat zborurilor private)", anunţă Simarj, pe site-ul său.

Serviciul de presă al sindicatului a precizat totuşi că 80% din angajaţii la sol vor lucra joi, potrivit site-ului G1 de Globo.
Agenţia Naţională a Aviaţiei Civile (ANAC) a anunţat, într-un comunicat transmis către AFP, "că urmăreşte situaţia şi eventualele consecinţe asupra operaţiunilor".

"Companiile aeriene au elaborat din timp planuri de urgenţă pentru perioada desfăşurării Campionatului Mondial", între 12 iunie şi 13 iulie, mai subliniază ANAC.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: greviştii de la metrou suspendă protestul


Angajaţii de la metroul din Sao Paulo au votat, miercuri seara, împotriva lansării unei noi greve, care ameninţa să perturbe circulaţia în oraş înainte de meciul de deschidere a Campionatului Mondial de Fotbal, relatează AFP.
După o primă acţiune de grevă, care a durat cinci zile şi a produs haos în capitala economică a Braziliei, angajaţii metroului au votat împotriva lansării unei noi greve, în pofida inflexibilităţii autorităţilor faţă de cererea lor de reangajare a celor 42 de grevişti concediaţi, a constatat un jurnalist al AFP.

"Facem faţă unui guvern foarte puternic, dar am reuşit să paralizăm cel mai mare oraş din America Latină. Am obţinut creşteri (salariale) importante şi am decis să oprim (acţiunea) în funcţie de limitele noastre", a declarat preşedintele sindicatului, Altino Melo dos Prazeres.

"Vom lupta până la final pentru reangajarea (greviştilor concediaţi)", a adăugat el, precizând că o campanie va fi lansată în acest scop.

Luni, Guvernul a anunţat concedierea a 42 de grevişti. Potrivit autorităţilor, angajaţii concediaţi ar fi comis acte de vandalism şi i-ar fi împiedicat să lucreze pe cei care nu participau la grevă.

Presa locală a informat, miercuri, că Guvernul a întocmit o listă cu 300 de angajaţi care ar putea fi concediaţi în caz de reluare a grevei. Un oficial contactat de AFP a dezminţit existenţa unui astfel de plan.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: tensiuni în Brazilia

Provocarea este imensă pentru Brazilia. Şi nu doar în plan sportiv. În primul rând această ţară va trebui să demonstreze că este capabilă să organizeze un eveniment sportiv major, la patru ani după succesul Cupei Mondiale din Africa de Sud.

Organizatorii vor trebui să risipească primele îndoieli la sosirea spectatorilor la Arena Corinthians din Sao Paulo. Construit în cartierul popular Itaquera, acest stadion va fi testat în această seară la capacitate completă. Lucrările la arenă, care iniţial ar fi trebuit să fie finalizate în decembrie 2013, abia s-au terminat. Lucrările s-au întrerupt de mai multe ori şi pe şantier au murit trei persoane.

Meciul de deschidere va arăta dacă la Arena Corinthians există eficienţă în aspecte cruciale cum ar fi circulaţia şi orientarea mulţumii de spectatori (n.r. - capacitatea arenei este de 61.600 de locuri), condiţiile de securitate sau accesul echipelor... În ceea ce priveşte deplasarea spectatorilor la stadion, teoretic nu ar trebui să existe probleme, deoarece angajaţii de la metroul din Sao Paulo au renunţat la greva ce ameninţa să perturbe circulaţia în oraş. După o primă acţiune de grevă, care a durat cinci zile şi a produs haos în capitala economică a Braziliei, angajaţii metroului au votat împotriva lansării unei noi greve, în pofida inflexibilităţii autorităţilor faţă de cererea lor de reangajare a celor 42 de grevişti concediaţi.

Tensiuni sociale au avut loc şi în alte oraşe din Brazilia, dintre acestea Rio de Janeiro confruntându-se cu o grevă parţială de 24 de ore pe aeroporturi şi Natal cu o grevă a şoferilor de autobuz.

Pe reţelele de socializare s-au făcut numeroase apeluri la manifestaţii în nouă din cele 12 oraşe care vor găzdui meciuri de la CM.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: Turneul mondial se va desfăşura pe 12 stadioane din 12 oraşe din Brazilia, alese pe 31 mai 2009 din 18 oraşe candidate. Oraşele selectate sunt: Rio de Janeiro, Sao Paulo, Manaus, Belo Horizonte, Natal, Fortaleza, Curitiba, Salvador, Brasilia, Cuiaba, Recife şi Porto Alegre.
Cupa Mondială de Fotbal 2014 are loc între 12 iunie şi 13 iulie şi va fi transmisă în direct şi de televiziunea română.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: 12 lideri mondiali prezenţi la deschidere

Doisprezece din cei 21 de lideri mondiali aşteptaţi în Brazilia cu ocazia Cupei Mondiale vor asista, astăzi, la ceremonia de deschidere a turneului şi la primul meci, dintre selecţionata ţării gazdă şi Croaţia, alături de preşedinta braziliană Dilma Rousseff, informează AFP.

În tribuna oficială se vor afla, la Arena Corinthians din Sao Paulo, şi secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, şi preşedintele FIFA, Joseph Blatter.

În total, 21 de preşedinţi, şefi de guvern şi capete încoronate se vor afla în Brazilia pentru Cupa Mondială, între care şi liderul rus Vladimir Putin, cancelarul german Angela Merkel şi prinţul Albert de Monaco.

La ceremonia de deschidere vor fi prezenţi următorii lideri mondiali: preşedinta statului Chile, Michelle Bachelet (va asista apoi şi la meciul Chile - Australia, în data de 13 iunie, la Cuiaba); premierul Croaţiei, Zoran Milanovici (va asista şi la meciul Croaţia - Camerun, în 18 iunie, la Manaus); preşedintele Ecuadorului, Rafael Correa; emirul Qatarului, Tamin Bin Hamad al-Thani; preşedintele Surinamului, Desiré Bouterse; preşedintele Angolei, José Eduardo dos Santos; preşedintele Boliviei, Evo Morales; preşedintele Gabonului, Ali Bongo Ondimba; preşedintele Republicii Congo, Denis Sassou Nguesso, preşedintele Paraguayului, Horacio Cartes; preşedintele Ghanei, John Mahama; preşedintele Uruguayului, Jose Mujica.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: Jennifer Lopez, la ceremonia de deschidere

Cântăreaţa americană Jennifer Lopez, care anunţase iniţial că nu va participa la ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale, va fi prezentă în cele din urmă la festivitatea de joi, de la Sao Paulo, informează AFP. "FIFA şi Comitetul Local de Organizare (LOC) anunţă cu bucurie că toate starurile vor fi prezente pentru a cânta imnul oficial al CM-"We are one"- în timpul ceremoniei de deschidere", a anunţat FIFA. Absenţa lui Jennifer Lopez, motivată de "motive de producţie", fusese anunţată duminică. "Show-ul lui Pitbull, Claudia Leitte, Jennifer Lopez şi Olodum va fi punctul culminant al ceremoniei", a menţionat FIFA. Jennifer Lopez va interpreta "We Are One" alături de Pitbull, Claudia Leitte şi grupul Olodum la finalul ceremoniei de deschidere, joi, la Arena Corinthians din Sao Paulo, înainte de meciul Brazilia - Croaţia. Ceremonia de deschidere va dura 25 de minute, urmând să participe 600 de artiști.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: Programul partidelor de la Cupa Mondială 2014

Programul partidelor care se vor disputa în perioada 12 iunie - 13 iulie la turneul final al Cupei Mondiale din Brazilia:

12 iunie: Grupa A: Brazilia - Croaţia, la Sao Paulo, la ora 23.00, ora României;

13 iunie: Grupa A: Mexic - Camerun, la Natal, ora 19.00; Grupa B: Spania - Olanda, la Salvador, ora 22.00, Chile - Australia, la Cuiaba, ora 01.00;

14 iunie: Grupa C: Columbia - Grecia, la Belo Horizonte, ora 19.00; Grupa D: Uruguay - Costa Rica, la Fortaleza, ora 22.00; Grupa D: Anglia - Italia, la Manaus, ora 01.00; Grupa C: Coasta de Fildeş - Japonia, la Recife, ora 04.00;

15 iunie: Grupa E: Elveţia - Ecuador, la Brasilia, ora 19.00, Franţa - Honduras, la Porto Alegre, ora 22.00; Grupa F: Argentina - Bosnia-Herţegovina, la Rio de Janeiro, ora 01.00;

16 iunie: Grupa G: Germania - Portugalia, la Salvador, ora 19.00; Grupa F: Iran - Nigeria, la Curitiba, ora 22.00; Grupa G: Ghana - SUA, la Natal, ora 01.00;

17 iunie: Grupa H: Belgia - Algeria, la Belo Horizonte, ora 19.00; Grupa A: Brazilia - Mexic, la Fortaleza, ora 22.00; Grupa H: Rusia - Coreea de Sud, la Cuiaba, ora 01.00;

18 iunie: Grupa B: Australia - Olanda, la Porto Alegre, ora 19.00; Grupa B: Spania - Chile, la Rio de Janeiro, ora 22.00; Grupa A: Camerun - Croaţia, la Manaus, ora 01.00;

19 iunie: Grupa C: Columbia - Coasta de Fildeş, la Brasilia, ora 19.00; Grupa D: Uruguay - Anglia, la Sao Paulo, ora 22.00; Grupa C: Japonia - Grecia, la Natal, ora 01.00;

20 iunie: Grupa D: Italia - Costa Rica, la Recife, ora 19.00; Grupa E: Elveţia - Franţa, la Salvador, ora 22.00; Honduras - Ecuador, la Curitiba, ora 01.00;

21 iunie: Grupa F: Argentina - Iran, la Belo Horizonte, ora 19.00; Grupa G: Germania - Ghana, la Fortaleza, ora 22.00; Grupa F: Nigeria - Bosnia-Herţegovina, la Cuiaba, ora 01.00;

22 iunie: Grupa H: Belgia - Rusia, la Rio de Janeiro, ora 19.00; Grupa H: Coreea de Sud - Algeria, la Porto Alegre, ora 22.00; Grupa G: SUA - Portugalia, la Manaus, ora 01.00;

23 iunie: Grupa B: Australia - Spania, la Curitiba, ora 19.00; Olanda - Chile, la Sao Paulo, ora 19.00; Grupa A: Camerun - Brazilia, la Brasilia, ora 23.00; Croaţia - Mexic, la Recife, ora 23.00;

24 iunie: Grupa D: Italia - Uruguay, la Natal, ora 19.00; Costa Rica - Anglia, la Belo Horizonte, ora 19.00; Grupa C: Japonia - Columbia, la Cuiaba, ora 23.00; Grecia - Coasta de Fildeş, la Fortaleza, ora 23.00.

25 iunie: Grupa F: Nigeria - Argentina, la Porto Alegre, ora 19.00; Bosnia-Herţegovina - Iran, la Salvador, ora 19.00; Grupa E: Honduras - Elveţia, la Manaus, ora 23.00; Ecuador - Franţa, la Rio de Janeiro, ora 23.00;

26 iunie: Grupa G: SUA - Germania, la Recife, ora 19.00; Portugalia - Ghana, la Brasilia, ora 19.00; Grupa H: Coreea de Sud - Belgia, la Sao Paulo, ora 23.00; Algeria - Rusia, la Curitiba, ora 23.00.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: OPTIMILE DE FINALĂ

28 iunie: locul 1 grupa A - locul 2 grupa B - la Belo Horizonte, ora 19.00 - meciul 49

28 iunie: locul 1 grupa C - locul 2 grupa D - la Rio de Janeiro, ora 23.00 - meciul 50

29 iunie: locul 1 grupa B - locul 2 grupa A - la Fortaleza, ora 19.00 - meciul 51

29 iunie: locul 1 grupa D - locul 2 grupa C - la Recife, ora 23.00 - meciul 52

30 iunie: locul 1 grupa E - locul 2 grupa F - la Brasilia, ora 19.00 - meciul 53

30 iunie: locul 1 grupa G - locul 2 grupa H - la Porto Alegre, ora 23.00 - meciul 54

1 iulie: locul 1 grupa F - locul 2 grupa E - la Sao Paulo, ora 19.00 - meciul 55

1 iulie: locul 1 grupa H - locul 2 grupa G - la Salvador, ora 23.00 - meciul 56

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: SFERTURILE DE FINALĂ

4 iulie: câștigătoare meci 53 - câștigătoare meci 54 - la Rio de Janeiro, ora 19.00 - partida 57

4 iulie: câștigătoare meci 49 - câștigătoare meci 50 - la Fortaleza, ora 23.00 - partida 58

5 iulie: câștigătoare meci 55 - câștigătoare meci 56 - la Brasilia, ora 19.00 - partida 59

5 iulie: câștigătoare meci 51 - câștigătoare meci 52 - la Salvador, ora 23.00 - partida 60

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: SEMIFINALE

8 iulie: câștigătoare meci 57 - câștigătoare meci 58 - la Belo Horizonte, ora 23.00 - partida 61

9 iulie: câștigătoare meci 59 - câștigătoare meci 60 - la Sao Paulo, ora 23.00 - partida 62

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: FINALA MICĂ

12 iulie: învinsa meci 61 - învinsa meci 62 - la Brasilia, ora 23.00

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: FINALA

13 iulie: câștigătoare meci 61 - câștigătoare meci - la Rio de Janeiro, ora 22.00.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: Şamanii peruani prezic cine va câştiga 

Şamanii peruani au prezis, marți, că Brazilia va câștiga Cupa Mondială, urmând să învingă Argentina în finală, după un ritual cu frunze de coca, cranii și fotografii ale vedetelor, informează AFP.

"Am avut o viziune și această Cupă Mondială va rămâne în America de Sud. Finala Cupei Mondiale se va disputa între Argentina și Brazilia și va fi câștigată de Brazilia", a declarat Juan Osco, cunoscut drept "Şamanul din Anzi".
Șamanii din trei regiuni din Peru și-au concentrat forțele la stadionul Național din Lima într-un ritual în care i-au invocat pe brazilianul Neymar, argentinianul Lionel Messi, chilianul Alexis Sanchez, portughezul Cristiano Ronaldo și alți mari jucători.

"Am văzut pe altarul mistic culoarea albastră (Argentina) și galbenă (Brazilial). Cele două culori s-au amestecat și câștigătoare va fi Brazilia", a spus Osco.

"Este o finală de vins, o puternică forță pe care am simțit-o, Brazilia va pune capăt blestemului de pe Maracana - victoria Uruguayului la Cupa Mondială din 1950 în fața Braziliei - și-l va uita odată pentru totdeauna", a mai spus Osco, care a menționat că Spania va ajunge în semifinale.

La rândul său, șamanul Julio Huaylas din Trujillo, agitând trei cranii, a prezis că selecționata statului Chile, aflată în grupa B cu Spania, Olanda și Australia, va fi surpriza turneului și va ajunge în semifinale. 

"Chile va suprinde, deoarece echipa a progresat", a menționat Hayles.

Cele trei cranii reprezintă vitalitatea, sănătatea și lupta jucătorilor care vor evolua la Cupa Mondială.

"Am dat cu lămâi peste fotografia lui Messi pentru a-l întări și a-l vindeca de răul de care suferă. Messi și Neymar vor fi campionii Mondialului", a mai spus Hayles.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: Google sărbătoreşte începerea CM 2014

Motorul de căutare online Google marchează, joi, printr-un logo special, debutul celei de-a 20-a ediţii a Cupei Mondiale FIFA, care este organizată în Brazilia.

Noul doodle animat se deschide cu o minge galbenă, cu buline verzi - culorile de pe drapelul Braziliei -, care face salturi de la o literă la alta a cuvântului "Google", pentru ca literele să se transforme în suporteri, pe fundalul viu colorat al capitalei Rio de Janeiro, dominată de statuia lui Iisus de pe Muntele Corvocado.

Aceasta este a doua oară când Brazilia găzduieşte acest eveniment, după organizarea Cupei Mondiale la Fotbal din 1950. Brazilia este, totodată, a cincea ţară care găzduieşte pentru a doua oară această competiţie, după Mexic, Italia, Franţa şi Germania.

În 2010, Cupa Mondială FIFA a avut loc în America de Sud şi a fost câştigată de Spania.

Pe 7 martie 2003, FIFA a anunţat că turneul va avea loc în America de Sud pentru prima dată după ce Argentina l-a organizat în 1978, conform politicii sale de a da dreptul de organizare a turneului prin rotaţie diferitelor confederaţii continentale. Pe 3 iunie 2003, Confederaţia Sudamericană de Fotbal CONMEBOL a anunțat iniţial că Argentina, Brazilia şi Columbia doresc să organizeze turneul final, însă, pe 17 martie 2004, asociaţiile CONMEBOL au votat în unanimitate ca Brazilia să fie singura candidată.

Mingea oficială a Cupei Mondiale 2014 este Adidas Brazuca. Brazuca este o versiune actualizată a modelului Tango 12, mingea oficială a Campionatului European de Fotbal 2012. Conform specificaţiilor oficiale, Brazuca are un procent de absorbţie al apei de 0,2%, cântăreşte 437 grame şi are o circumferinţă de 69 de centimetri (modelul aprobat de FIFA poate fi între 68,5 şi 69,5 cm).

Tragerea la sorţi pentru calificări a avut loc la Marina da Gloria, în Rio de Janeiro, pe 30 iulie 2011. Ca echipă gazdă, Brazilia s-a calificat automat în turneul final.

Cupa Mondială va fi disputată de 32 de echipe de fotbal din toată lumea - singura debutantă fiind Bosnia-Herţegovina, care s-a calificat pentru prima oară ca stat independent.

Începând cu 1930, echipa naţională a României a participat la 7 turnee finale ale Cupei Mondiale de Fotbal. Prima participare a fost chiar în ediţia inaugurală, din 1930, iar cea mai recentă participare a fost în 1998, în Franţa. Cea mai mare performanţă din istorie a României la Cupa Mondială a avut loc la ediţia din 1994, din Statele Unite, unde România a ajuns până în sferturile de finală ale competiţiei.

Echipa naţională de fotbal a României nu s-a calificat la Cupa Mondială FIFA din 2014.


CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014 Începând cu anul 1966, Grupul de Studiu Tehnic al FIFA a monitorizat toate meciurile de la turneele internaţionale şi a identificat ultimele tendinţe în fotbal.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014"Principalul nostru obiectiv este îmbunătăţirea continuă a jocului de fotbal", a explicat Jean-Paul Brigger, coordonatorul Diviziei Tehnice a FIFA.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014Analizele şi informaţiile membrilor Grupului de Studiu Tehnic al FIFA vor fi centralizate într-un raport ce va fi distribuit tuturor membrilor afiliaţi FIFA, care îl vor putea utiliza apoi pentru educaţie şi formare.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. Membrii Grupului de Studiu Tehnic al FIFA sunt: Ioan Angelo Lupescu (România), Gerard Houllier (Franţa), Raul Arias (Mexic), Gabriel Calderon (Argentina), Ricki Herbert (Noua Zeelandă), Abdel M. Hussein (Sudan), Kwok Ka Ming (Hong Kong), Gines Melendez Sotos (Spania), Tsuneyasu Miyamoto (Japonia), Sunday Oliseh (Nigeria), Mixu Paatelainen (Finlanda), Jaime Rodriguez (El Salvador) şi Theodore Whitmore (Jamaica).

Jucătorii olandezi Robin van Persie și Jaryl Janmaat au fost loviți și răniți ușor de un kitesurfer în timp ce se plimbau pe o plajă din Rio de Janeiro, a anunțat federația olandeză (KNVB), citată de AFP.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014"Nu avem niciun motiv de îngrijorare. Nu s-a întâmplat nimic grav", a declarat purtătorul de cuvânt al KNVB prezent la hotelul echipei Olandei, precizând că jucătorii au "câteva zgârieturi".

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014Van Persie și Janmaat se plimbau după masa de prânz, la malul mării, la Ipanema, moment în care un kitesurfer nu i-a mai putut evita. "A trecut la două palme de capul meu. Din fericire, a fost mai mult o sperietură", a declarat Janmaat.

Kitesurfing este un sport care presupune utilizarea unui zmeu, care trage un surfboard sau un wakeboard - o placă - pe apă. Kitesurferul stă cu picioarele pe placa de surf care este pusă în miscare de către un zmeu controlabil, pe care acesta îl ține cu mâinile.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014Olanda începe Cupa Mondială, vineri, în fața Spaniei, în grupa B.

Selecţionerul Bosniei-Herţegovina, Safet Susici, a declarat că jucătorii săi nu vor face un marcaj individual la atacantul argentinian Lionel Messi, în meciul direct care va avea loc duminică, în prima etapă a grupei F de la Cupa Mondială, informează AFP.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014"Nu vom pune un jucător anume să urmărească un adversar. Nu cred că este o idee bună să plasezi un om lângă Messi tot timpul. Ne vom apăra în zonă şi vă asigur că toţi jucătorii se vor apăra şi vor ataca în meciul cu Argentina", a spus Susici.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014Bosnia-Herţegovina, aflată în premiră la un turneu final al Cupei Mondiale, va întâlni în grupa E formaţiile Argentinei, Iranului şi Nigeriei.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014Fundaşul Dani Alves a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că speră ca echipa naţională a Braziliei să câştige Cupa Mondială după o finală cu reprezentativa Argentinei, informează AFP.

"Mi-ar plăcea să fie o finală Brazilia - Argentina. Este un clasic. Este o rivalitate foarte mare între cele două formaţii. Să câştigi Cupa Mondială în faţa unui astfel de rival ar fi special", a spus Alves.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014Fundaşul brazilian a afirmat că pe lângă Brazilia, favorite la câştigarea trofeului sunt Spania, Germania şi Argentina. "Spania este deţinătoarea trofeului şi trebuie respectată, Germania practică un fotbal frumos şi are jucători de calitate, iar Argentina are un atac spectaculos", a precizat Dani Alves.

Brazilia va debuta, joi, la turneul final al Cupei Mondiale împotriva selecţionatei Croaţiei.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014Jucătorii naţionalei Costa Ricăi a ajuns, luni seară, în Brazilia şi după ce au aterizat la Sao Paulo au plecat spre Santos, oraşul unde vor fi cazaţi pe timpul turneului final al Cupei Mondiale, informează AFP.

Costa Rica se află în grupa D la Cupa Mondială, alături de echipele Italiei, Angliei şi Uruguayului.
Costa Rica, care se află la a patra participare la un turneul final după cele din 1990, 2002 şi 2006, va debuta, duminică, la actuala ediţie împotriva Uruguayului, la Fortaleza.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014Reprezentativa Spaniei are cea mai mare valoare de piaţă dintre echipele participante la Cupa Mondială, conform unui studiu realizat de site-ul Transfermarkt, care estimează la 916 milioane de dolari preţul cumulat al celor 23 de jucători din lotul spaniol, informează AFP.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014Studiul, evocat de publicaţia Time, plasează Germania pe locul 2, cu o valoare cumulată de 828 de milioane de dolari. Pe următoarele treii poziţii se află Brazilia (689 de milioane de dolari), Franţa (607 milioane de dolari) şi Argentina (577 milioane de dolari).

Valoarea celor 23 de jucători din lotul Spaniei reprezintă 9,5 la sută din valoarea totală a fotbaliştilor celor 32 de naţionale participante la CM. La polul opus faţă de Spania se află Honduras, cu o valoare estimată la doar 0,32 la sută din total.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: Fiecare jucător a fost evaluat în funcţie de performanţele individuale, valoarea clubului său, experienţa individuală, contractele precedente şi vârstă.

Argentinianul Lionel Messi, în vârstă de 26 de ani, este lider în clasamentul individual, cu 177 milioane de dolari, urmat de portughezul Cristiano Ronaldo (29 de ani) - 147 milioane de dolari. Poziţiile a treia şi a patra sunt ocupate de uruguayanul Cavani şi brazilianul Neymar, cu sume de apr

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: Meciul de pregătire pe care ar fi trebuit să îl dispute, astăzi, naţionalele Belgiei şi SUA, a fost anulat de teamă ca echipa belgiană să nu fie blocată prea mult timp în trafic în Sao Paulo, informează AFP. În urmă cu câteva săptămâni, selecţionerii Marc Wilmots şi Jurgen Klinsmann conveniseră ca echipele lor să joace un meci de pregătire cu porţile închise, la Sao Paulo. Însă Wilmots a preferat să renunţe la acest joc, văzând amploarea ambuteiajelor din Sao Paulo, în contextul în care lotul Belgiei se antrenează la 50 de kilometri de acest oraş. Echipa Belgiei va efectua astăzi un antrenament cu porţile închise, la centru din localitatea Mogi das Cruzes. Belgienii au programat primul lor meci de la CM din Brazilia, marţi, cu Algeria, la Belo Horizonte, iar echipa SUA întâlneşte Ghana, luni, la Natal.