Câți bani va primi noul antrenor al Simonei Halep!
Thierry Van Cleemput, antrenorul belgian, va încasa o sumă frumușică în cazul în care va colabora cu Simona Halep. Fostul antrenor al lui David Goffin nu o va însoți pe româncă la toate turneele.
Ca și idee, fostul antrenor Darren Cahill a costat-o pe Halep aproximativ un milion de dolari pe sezon. Cahill (53 de ani) a lucrat cu jucători de top precum Lleyton Hewitt, Andre Agassi, Andy Murray, Ana Ivanovici, Fernando Verdasco sau Daniela Hantuchova.
Sub îndrumarea lui Darren Cahill, în prezent analist pentru ESPN, românca a ajuns în premieră pe locul 1 în lume și a câștigat primul turneu de Mare Șlem (Roland Garros 2018).
Înainte de Openul Australiei, Simona s-a pregătit alături de Florin Segărceanu (căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României) și de Adrian Marcu.
„Mă înţeleg bine de foarte mult timp cu echipa Simonei Halep. Și cu Darren (Cahill). Când au aflat că am încheiat colaborarea cu David (Goffin), m-au întrebat dacă aş putea rămâne să văd meciul. De aici urmează probabil un test, poate o colaborare, nimic nu este decis încă. Trebuie să o antrenez, să o însoţesc la turnee pentru a vedea dacă poate funcţiona. Suntem la stadiul de discuţii.
Vreau mai întâi să vadă metoda mea de lucru şi, dacă îi place și lucrurile funcționează, o voi însoţi la turnee. Va fi o frumoasă provocare, este o jucătoare extraordinară. Dacă nu se face, rămânem prieteni. Îmi place stilul de joc al Simonei și știu cum să o ajut„, a spus Van Cleemput pentru presa belgiană.
Thierry Van Cleemput o va însoți pe Simona Halep în turneele de la Doha (11-16 februarie) și Dubai (17-23 februarie).
Potrivit site-ului ATP, Thierry Van Cleemput (50 de ani) i-a antrenat pe: Olivier Rochus (1993-1997, 2011), Steve Darcis (2012), David Goffin (2014-2019). A fost vicecăpitan al echipei de Cupa Davis a Belgiei între 2002 și 2005.
Vezi pe realitateasportiva.net câti bani va câștiga lunar Van Cleemput pentru a o pregăti pe Halep, fiind vorba despre o perioadă de acomodare. Suma va crește dacă acest parteneriat va da roade!