MENIU

Surpriză! Buzărnescu şi Olaru au câştigat finala de la Strasbourg

Cuplul Mihaela Buzărnescu/Raluca Olaru a câştigat proba de dublu de la Strasbourg, după ce a învins, sâmbătă, în finală, cu scorul de 7-5, 7-5, perechea Nadia Kicenok/Anastasia Rodionova (Ucraina/Australia), cap de serie numărul 3. 

Cele două românce vor fi recompensate cu un cec de 9.919 euro şi 280 de puncte WTA la dublu. Buzărnescu, semifinalistă la simplu, va răsplătită şi cu 9.274 euro şi 110 puncte WTA, conform Agerpres.

Pentru ambele românce a fost a doua finală WTA de dublu din acest an. Olaru a câştigat un titlu la Rabat, alături de rusoaica Ana Blinkova, iar Buzărnescu a disputat ultimul act la Praga, alături de belarusa Lidia Morozova.

Mai multe articole despre:
Strasbourg Olaru buzarnescu