Burleanu a luat o decizie radicală pentru fotbalul românesc
Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a adoptat, luni, primul Cod de Etică şi primul Cod de Conduită care se va aplica în fotbalul românesc, a anunţat, luni, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, într-o conferinţă de presă.
"FRF este singura şi prima federaţie din Europa Centrală şi de Est care declară toleranţă zero faţă de corupţie. Astfel că azi, în Comitetul Executiv a fost adoptat un Cod de Etică, un cod care vine împreună cu Codul de Conduită la nivelul federaţiei, politica anticorupţie şi politica privind cadourile şi ospitalitatea. Ne-am dorit ca prin adoptarea acestor coduri să transmitem un mesaj puternic tuturor membrilor afiliaţi şi celor implicaţi în activitatea fotbalistică din România. Pentru că pentru prima dată integritatea are parte şi de un fundament legislativ", a spus el.
"În ceea ce priveşte politica de cadouri, unde până acum nu aveam nicio reglementare, s-a stabilit un plafon maxim de 250 de euro sau echivalentul în lei pentru orice persoană angrenată în primul rând la nivelul FRF. În ceea ce priveşte ospitalitatea, suma maximă este de 250 de lei. Aşadar, în momentul de faţă facem o distincţie clară între cazurile de disciplină şi cele care intră sub incidenţa Codului Etic. Cea mai mare sancţiune este excluderea, adică eşti suspendat din activitatea pe care o poţi desfăşura în fotbal, iar cea mai mică este amenda financiară", a adăugat Burleanu, preluat de Agerpres.