MENIU

Boxerul Manny Pacquiao a fost atacat în public

Bradley l-a bătut pe Pacquiao la Las Vegas

Pugilistul Manny Pacquiao (37 de ani) a fost atacat de către un necunoscut, în timp ce părăsea un restaurant din Los Angeles, din pricina opiniilor sale despre căsătoria între parteneri de acelaşi sex, anunţă cotidianul britanic Mirror.

David Sisson, asistentul lui Manny Pacquiao, a povestit, conform sursei citate, că atacatorul necunoscut l-a înjurat pe filipinez, iar apoi a fugit. Deşi era însoţit de bodyguarzi, Pacquiao a insistat ca aceştia să nu-l rănească pe atacator şi să nu depună plângere împotriva acestuia. "Manny le-a spus bodyguarzilor să nu rănească acea persoană. Le-a transmis să-l lase să plece", a declarat Sisson.

Edward Lura, unul dintre apropiaţii pugilistului în vârstă de 37 de ani, a fost primul care a încercat să-l oprească pe atacator şi să-l împingă spre gărzile de corp ale acestuia. "Chiar am crezut că va fi lovit Manny, aproape că a ajuns la el".

Sisson a mărturisit, conform relatărilor, că se aştepta la astfel de gesturi, după comentariile făcut de filipinezul Pacquiao cu privire la căsătoriile persoanelor de acelaşi sex, conform Mediafax.

Pacquiao, care se pregăteşte să urce în ring, pe 9 aprilie, împotriva lui Timothy Bradley, a reacţionat destul de dur când a fost chestionat în legătură cu acest subiect. "Animalele îşi aleg parteneri care să fie de acelaşi sex? Nu, acestea sunt mai bune de atât. Ştiu să facă diferenţa între sexe. Dacă vom aproba aceste căsători între persoane de acelaşi sex, atunci omul este mai rău decât animalele", spunea Pacquiao, în luna februarie a acestui an.

Mai multe articole despre:
Manny Pacquiao