Bomba anului în fotbalul românesc: Gică Hagi, antrenor la PSG! Ce spune "Regele" de această variantă
Unai Emery, antrenorul lui PSG, se află într-o ipostază complicată la Paris, după eliminarea clubului din Liga Campionilor. Francezii au fost lăsaţi acasă de Real Madrid.
În acest context, şeicii caută un alt antrenor pentru Neymar, Cavani şi compania. Întrebat dacă ar fi dispus să se înhame la o astfel de muncă, Gică Hagi a precizat că scenariul nu e tocmai fantezist.
"Păi, credeţi că e imposibil sau ce? Este normal. Am fost acolo (n.r. în lumea echipelor mari din Europa), ştiu cu ce se mănâncă. Am fost acolo, ştiu cu ce se mănâncă, ştiu ce înseamnă presiunea, îmi place presiunea. Dacă se va întâmpla acest lucru, soluţii sunt multe (n.r. de antrenori la Viitorul), nu două trei. Eu, cel puţin, am multe soluţii", a afirmat Hagi la Telekomsport.
Gică Hagi este patronul şi antrenorul clubului Viitorul, pe care l-a condus anul trecut la câştigarea campionatului.