MENIU

Blatter și Platini au pierdut apelul împotriva suspendării lor de către Comisia de Etică a FIFA

Michel Platini

Președinții FIFA și UEFA, Joseph Blatter și respectiv Michel Platini, au pierdut recursul lor la Comisia de apel a forului internațional împotriva suspendării provizorii de 90 zile dictată de Comisia de Etică, informează FIFA.

Blatter și Platini, marele favorit la succesiunea elvețianului la alegerile din 26 februarie, au fost suspendați în luna octombrie de Comisia de Etică a FIFA. Platini a fost plătit cu 1,8 milioane euro de către Blatter în 2011, pentru serviciile de consultanță oferite de francez în perioada 1999-2002, tranzacție considerată incorectă de Comisia de Etică.

Michel Platini va avea cel mai mult de suferit din cauza acestei suspendări, în condițiile în care Comisia electorală a FIFA nu va procesa candidatura președintelui UEFA atât timp cât este suspendat. Francezul nu va putea în această perioadă de suspendare, care a început pe 8 octombrie, să-și facă campanie sau să participe la orice eveniment legat de fotbal.

Singura speranță a lui Platini este recursul la Tribunalul de arbitraj pentru Sport. Dacă va avea câștig de cauză la instanță din Lausanne, Comisia electorală va revizui situația francezului, dar nici atunci nu îi poate garanta aprobarea candidaturii sale la alegerile din 26 februarie.

Comisia electorală a FIFA a validat pe 12 noiembrie, la finalul unui control al integrității aspiranților la scaunul de președinte, candidaturile prințului iordanian Ali bin Al Hussein, șeicului Salman Bin Ebrahim Al Khalifa din Bahrain, italo-elvețianului Gianni Infantino, francezului Jerome Champagne și sud-africanului Tokyo Sexwale. Candidatura lui Michel Platini, suspendat 90 de zile, pe 8 octombrie, nu va fi studiată de comisia electorală ad-hoc înaintea expirării suspendării acestuia, adică înainte de 5 ianuarie 2016.

Sursa: Agerpres

Mai multe articole despre:
FIFA Platini Blatter