Bianca Andreescu a impresionat cu părerea ei despre publicul din România
Bianca Andreescu a câştigat Rogers Cup, după ce Serena Williams a abandonat în finala de la Toronto.
Bianca Andreescu, jucătoare canadiană, dar originară din România, a fost încurajată în Canada şi de fani din ţara noastră. Acest lucru a fost remarcat şi de presa canadiană, dar şi de sportiva de 19 ani.
"Românii sunt peste tot! Cu siguranță am parte de multă dragoste din partea presei din România, ceea ce este plăcut. Este frumos să ai două comunități de fani care te susțin, atât din Canada, cât și din România. Le mulțumesc", a spus Bianca la postul TSN.
Bianca Andreescu a urcat pe 14 WTA (salt de 13 locuri) după titlul cucerit duminică, la Toronto. Simona Halep este tot nr.4 WTA.
Mai multe articole despre:
Bianca Andreescu