MENIU

Belgia a anulat amicalul cu Portugalia, după atentatele de la Bruxelles

Amicalul dintre Belgia și Portugalia, care trebuia să se dispute marți, 29 martie, la Bruxelles, a fost anulat, la o zi după ce capitala belgiană a fost scena unor atentate sângeroase. Inițial, selecționata belgiană își anulase antrenamentele de miercuri.

“Din motive de securitate și de precauție, primăria din Bruxelles a cerut Federației belgiene să anuleze meciul Belgia – Portugalia, de pe 29 martie. Partida diavolilor roșii belgieni de marți seara, de pe stadionul Roi Baudouin, nu va mai avea loc.”, se arată într-un comunicat al federației belgiene, notează digisport.ro.

Forul fotbalistic de la Lisabona a solicitat omologilor belgieni ca meciul să aibă loc în Portugalia, oferindu-se să plătească toate cheltuielile pentru deplasare, dar Marc Wilmots s-a opus.

Mai multe articole despre:
fotbal amical Belgia-Portugalia