Arenele BNR vor ajunge la Guvern - proiect de lege
Comisia economică a Senatului va iniția un proiect de lege pentru trecerea bazei sportive de la Arenele BNR către Ministerul Tineretului și Sportului prin compensare în natură, a afirmat marți președintele comisiei, Daniel Zamfir. Astăzi, senatorul a anunțat că a ajuns la un acord cu viceguvernatorul Eugen Nicolaescu.
“Uite că se poate şi fără bani! În urma audierilor de azi de la Comisia Economică a reprezentanţilor BNR, în frunte cu viceguvernatorul Eugen Nicolaescu, am stabilit să iniţiem rapid un proiect de lege de compensare a unor suprafeţe de teren care să permită BNR să cedeze terenurile de sport din Complexul Sportiv BNR, primind în schimb suprafeţele de teren pe care în acest moment există oricum nişte imobile aparţinând BNR. Pe scurt, Guvernul nu dă niciun leu! Şi uite aşa, dl Tudose, Mihai Tudose nu mai trebuie să arunce cu banii pe care oricum nu-i are! N-am cum să nu remarc apetitul extraordinar pe care îl au unii, când se văd în fruntea bucatelor, să risipeasca avuţia ţării! Nu cu mult timp în urmă, Ponta vroia să-l cadoriseacă pe Băsescu cu o vilă la Snagov şi vreo trei hectare de pădure”, a scris senatorul pe pagina sa de Facebook.
Ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca, afirmase în cadrul Comisiei Economice, Industrii şi Servicii din Senat că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, solicitase 35 de milioane de euro pentru ca Arenele BNR să fie cedate Guvernului.
Omul de afaceri Ion Ţiriac a mutat la Budapesta turneul de tenis care îi aparţine după ce Arenele BNR nu au mai primit avizul ISU de a putea organiza competiţii sportive, din cauza degradării complexului. Ţiriac a afirmat că maghiarii sunt interesaţi de achiziţionarea turneului.