Anunţul despre Mircea Lucescu
Agentul rus Dmitry Selyuk îl atacă dur pe Mircea Lucescu după ce tehnicianul român a spus despre acesta că este un parazit.
„Lumea trebuie să ştie cine este acest om. La Şahtior, rezultatele nu i se datorează. Nu el i-a adus pe acei jucători brazilieni, ci oamenii lui Ahmetov. Munca lui Lucescu o vedem la Zenit, unde a fost lăsat să facă transferuri şi a adus numai jucători pe care nu-i foloseşte. De fiecare dată când avea probleme la Şahtior, imediat mergea la presă şi spunea că îl vor PSG, Beşiktaş, chiar şi Arsenal. I se prelungea contractul apoi şi se potolea. A fost o mare greşeală. Are peste 70 de ani, iar la această vârstă, din punct de vedere medical, ai probleme şi nu-ţi mai poţi face treaba. Nu mai ai aceeaşi agilitate şi nu poţi gândi la fel de bine”, a afirmat Selyuk pentru footboom.com.