Anunţ important din partea unei mari sportive a României
Triplă campioană olimpică la Atena în 2004 şi dublă medaliată olimpică la Londra în 2012, Cătălina Ponor (27 ani) revine în sala de gimnastică. Ea şi-a anunţat dorinţa de a se întoarce în pregătirea centralizată oficialilor Federaţiei Române de Gimnastică şi antrenorilor coordonatori ai lotului, Octavian Bellu şi Mariana Bitang. Ponor urmează să fie evaluată, după care se va alătura lotului.
"Cătălina şi-a exprimat dorinţa de a fi reintegrată în activitate. Suntem în curs de evaluare a modului în care ea poate să facă faţă pregătirii pentru Rio şi noi, cei din federaţie, dar şi colectivul tehnic. Am avut câteva discuţii cu ea, însă Cătălina a păstrat permanent legătura cu doamna Bitang. Este o gimnastă matură, cu multă experienţă, nu cred că va avea probleme în a se adapta la Izvorani, unde s-a pregătit şi pentru Londra 2012", a declarat Adrian Stoica, preşedinte FRG, pentru prosport.ro.
Mai multe articole despre:
Cătălina Ponor