MENIU

Antrenorul Serenei Williams rupe tăcerea, după eșecul de la US Open

Serena Williams

Antrenorul Serenei Williams, Patrick Mouratoglou, a recunoscut că i-a transmis semnale jucătoarei americane în finala US Open, dar susţine că şi antrenorul japonezei Naomi Osaka, Sascha Bajin, a procedat la fel tot meciul, relatează Reuters, preluat de Agerpres.ro.

Serena Williams, care şi-a pierdut cumpătul după sancţiunile primite de la arbitrul portughez Carlos Ramos, a susţinut după meci că nu a văzut semnalele transmise de antrenorul ei şi ''că nu a trişat niciodată în viaţa ei''. Americanca, în cursă pentru al 24-lea ei titlu de Grand Slam din carieră, a fost sancţionată de trei ori, ultima oară pentru abuz verbal, care i-a adus pierderea unui ghem. Primul avertisment a venit pentru coaching, din cauza semnalelor transmise de Mouratoglou.

Antrenorul Serenei a recunoscut că i-a transmis semnale, dar crede că Williams nu le-a văzut pentru că nu s-a uitat în direcţia sa şi l-a acuzat pe antrenorul japonezei că a făcut acelaşi lucru: ''Ca să fiu cinstit, sunt vinovat de coaching. Dar nu cred că s-a uitat în direcţia mea. Sascha a făcut coaching la fiecare punct de asemenea''.

Mai multe articole despre:
US Open Serena Williams