Antrenorul atletei etiopiene Genzebe Dibaba a fost arestat în Spania
Antrenorul atletei etiopiene Genzebe Dibaba, Jama Aden, a fost arestat, luni dimineaţă, de poliţia catalană la Sabadell în cadrul unei operaţiuni antidoping, informează L'Equipe, scrie News.ro.
Poliţia a descins la hotelul unde se afla în pregătire grupul antrenat de somalezul Jama Aden şi a descoperit eritropoietină (EPO). Odată cu Aden a fost reţinut şi un fizioterapeut.
Conform cotidianului El Pais, poliţia a descins la ora locală 8.30 în urma unei alerte venite din partea Agenţiei Spaniole Antidoping. În camerele de hotel s-a mai găsit pe lângă EPO şi alte substanţei interzise. Toţi cei şase atleţi prezenţi în hotel vor fi supuşi unor controale antidoping.
Genzebe Dibaba, prezentă în hotel, este deţinătoarea recordului mondial în proba de 1.500 de metri în aer liber. Ea nu a concurat în acest an din cauza unei accidentări la un deget de la picior. Pe lângă Dibaba, singura femeie din grup, în hotel mai erau prezenţi printre alţii Anyaleh Souleiman (Djibouti), campion mondial în sală la 1.500 de metri, şi sudanezul Abubaker Kaki, dublu campion mondial în sală la 800 de metri.