Andrea Pirlo, cuvinte de laudă pentru Radu Drăgușin: “S-a descurcat foarte bine și și-a demonstrat calitățile!”
Antrenorul celor de la Juventus Torino, Andrea Pirlo, s-a arătat mulțumit de prestația fundașului Radu Drăgușin (18 ani)!
Internaționalul de tineret a fost pentru prima dată titular la Juventus în meciul cu Genoa, din Cupa Italiei, încheiat cu victoria “bianconerilor”, cu scorul de 3-2. La finalul partidei, Andrea Pirlo a declarat că Radu Drăgușin a avut o prestație bună și deja și-a demonstrat calitățile de fotbalist.
“Drăgușin s-a descurcat foarte bine, este un jucător foarte interesant care se antrenează cu noi de câteva luni. Este tânăr interesant și și-a demonstrat deja calitățile”, a declarat Andrea Pirlo la conferința de presă, citat de Gazzetta dello Sport.