MENIU

Alegere grea pentru Segărceanu! Cine va juca la simplu, alături de Simona Halep

Căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României, Florin Segărceanu, este convins că Simona Halep (locul 2 WTA) va face diferența în confruntarea Franța – România, din semifinalele Fed Cup.

Întâlnirea Franţa – România, din semifinalele Fed Cup, va avea loc pe 20 şi 21 aprilie, la Rouen, pe zgură în sală. 

„Ultimele săptămâni au trecut foarte repede. Am așteptat foarte mult să vedem evoluția fetelor. Ne gândim la mai multe variante pentru jucătoarea numărul doi de simplu. Sunt fericit că nu există probleme de sănătate în echipă, chiar dacă au fost mici accidentări. Așteptăm să ajungem în Franța, să vedem suprafața de acolo. Probabil o să fie o zgură mai rapidă, gen Roland Garros.

Diferența ar trebui să fie în favoarea noastră, pentru că o avem pe Simona. Este o diferență mare, avem o jucătoare senzațională, cu o experiență bogată. În momentul în care ai o jucătoare pe care te bazezi și știi că în proporție de 90% îți câștigă două meciuri, viața este mai ușoară. Dar ne trebuie și al treilea punct.

Cred că e un avantaj că jucăm pe zgură. Toate jucătoarele, poate mai puțin Monica Niculescu, se descurcă mult mai bine pe zgură. Cred că (Caroline) Garcia ar juca mult mai bine pe o suprafață rapidă„, a spus Florin Segărceanu la DigiSport.

Din echipa României, condusă de către Florin Segărceanu, vor face parte Simona Halep (locul 2 WTA), Mihaela Buzărnescu (31 WTA), Irina Begu (82 WTA), Monica Niculescu (133 WTA) şi Raluca Olaru (locul 35 WTA la dublu).

Căpitanul nejucător al echipei Franței, Julien Benneteau, a mizat pe Caroline Garcia (locul 21 WTA la simplu), Kristina Mladenovic (63 WTA la simplu, locul 3 WTA la dublu), Alize Cornet (54 WTA), Pauline Parmentier (53 WTA) și Fiona Ferro (locul 108 WTA).

Vezi pe realitateasportiva.net cine va juca la simplu, alături de Simona Halep.