Adi Mutu îl sfătuiește pe Daniel Pancu să accepte funcția de președinte al Rapidului
Adrian Mutu (41 de ani), selecționerul echipei naționale de tineret, este convins că funcția de președinte al Rapidului i se potrivește mănușă lui Daniel Pancu (42 de ani).
„Briliantul” a dezvăluit că a discutat cu „Pancone” și l-a sfătuit pe acesta să accepte noua poziție la Rapid, însă fostul antrenor al giuleștenilor spune că nu a ajuns încă la un acord cu alb-vișiniii, deoarece i-au displăcut unele clauze din contract.
„De potrivit i se potrivește, eu am avut o discuție cu el pe tema asta și i-am spus părerea mea. Când ai început să fii antrenor, e greu să te întorci din drum, dar dacă „Pancone” vrea, e alegerea lui. De potrivit i se potrivește funcția de președinte.
Eu mi-am dat seama că nu îmi place, că nu mă regăsesc în aceste posturi administrative. Poate lui „Pancone” o să îi placă, dar părerea mea e că e păcat, pentru că e un antrenor capabil”, a spus Adrian Mutu, la ProSport.
Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.