MENIU

Adevărul despre Didi Prodan. Fostul fotbalist fusese avertizat de un medic că ar putea muri

Daniel Prodan a încetat din viață, la vârsta de 44 de ani, în urma unui infarct miocardic suferit în locuința sa sub privirile neputicioaose ale soţiei şi fiului său. 

Cel mai bun prieten al lui Didi, Dan Teban, a povestit, pentru ziarulring.ro, un episod incredibil, care s-a petrecut în urmă cu câțiva ani.

Dan Teban a mărturisit că în urmă cu câțiva ani împreună cu soția fostului internațional, l-au dus la un medic de la Institutul Fundeni care l-a speriat pe Didi Prodan că e în pericol să facă pancreatită ca să o lase mai ușor cu petrecerile.

„N-a avut niciodată nicio problemă de sănătate. El era băiat de petrecere ca tot omul. Ne mai duceam și noi la șprițuri, eram prieteni buni. Acum câțiva ani, după un chef prelungit, Didi s-a simțit rău. Dar nu era nimic periculos. Eu l-am dus la un doctor la Fundeni și vorbisem cu medicul, că îl cunoșteam, să îl sperie. Fusese o perioadă în care o ținuse în chefuri și d-aia am încercat să-l păcălim eu și cu soția lui Didi. Medicul i-a spus că îi interzice cu desăvârșire alcoolul pentru că e în pericol să facă pancreatită. Eu mustăceam, dar medicul și-a jucat bine rolul. A lăsat-o mai ușor cu șprițul din momentul ăla. Iar acum trei ani a renunțat complet. Nici nu mai gusta. Până acum vreun an când Adalbert Kassai ne-a invitat la ziua lui la un restaurant pe la Unirii. Mi-a zis atunci: «Dane, n-am pus strop în gură de doi ani dar astăzi beau și eu un șpriț cu voi că nu pot să stau așa». Știam că nu mai băuse și nici atunci nu a băut mare lucru. De ceva vreme, își schimbase stilul de viață. Era atent la toate, la ce mânca, la ce bea, făcea sport, alerga mereu în Herăstrău, juca fotbal, mergea la sală. Era sănătos și puternic ca un taur. Este total neașteptat ce s-a întâmplat. Nu pot să cred!”, a povestit prietenul fostului fotbalist.

Fostul fundaș a strâns 54 de selecții la echipa națională în perioada 1993-2001, participând cu reprezentativa României la Campionatul Mondial din 1994, unde a fost integralist în toate cele 5 partide, ?i la Campionatul European din 1996.

Daniel Prodan s-a născut pe 23 martie 1972 la Satu Mare. A evoluat la Olimpia, echipa locală, între 1991-1992. Apoi, a ajuns la Steaua București, formație unde a jucat până în 1996, când s-a transferat la Atletico Madrid, apoi a ajuns în Scoția, la Glasgow Rangers. În 2000 a revenit la Steaua București.