MENIU

Acuze halucinante la adresa lui Gică Hagi. "Regele" s-a supărat foarte tare

Gică Hagi a fost acuzat de diferite voci din lumea fotbalului de o eventuală înţelegere "neortodoxă" cu Astra Giurgiu.

Mai precis, au circulat speculaţii că Viitorul ar fi facilitat calificarea campioanei în semifinalele Cupei României, pentru ca "astralii" să joace mai relaxat în campionat, unde tinerii "Regelui" au câştigat cu 2-1, în play-off.

"Acestui grup îi transmitem că noi dorim să ne duelăm doar pe teren (unde ne simţim pregătiţi), iar concluzia noastră este că succesul nostru deranjează şi nu este corect să căutaţi să mutaţi lupta în afara terenului", se arată într-un comunicat remis de Hagi.

Marius Şumudică, antrenorul Astrei, susţine şi el varianta "Regelui".

”Internetul e plin de cretini care stau și discută. Eu nu am nicio garanție că mă calific în finala Cupei. Deci niște aberații, niște idioțenii. Nu își mai riscă nimeni pielea, oricum, să se ducă pe la DNA sau pe la alte organe abilitate.

Cu o victorie cu Viitorul și cu FCSB, eram la un punct de primul loc, deci puteam să iau titlul. Știți câți bani primesc eu pentru titlu? 300.000 de euro! Păi îmi dă mie Hagi 300.000 de euro, ca să-i dau meciul? Nu cred”, a declarat Șumudică.

Mai multe articole despre:
Hagi Sumudica