MENIU

51 de suporteri, între care 4 români, arestaţi după meciul România - Ungaria

51 de suporteri, între care şi patru români, au fost arestaţi în urma violenţelor petrecute după meciul România – Ungaria, disputat la Budapesta.

51 de suporteri au fost arestaţi de poliţia ungară, în urma violenţelor petrecute după meciul România – Ungaria, disputat vineri seara pe Groupama Arena, din Budapesta. Printre aceştia se află şi patru români, relatează Mediafax, citând agenţia MTI.

Peste 30 de persoane – fani maghiari, dar şi poliţişti – au fost rănite în timpul incidentelor  din apropierea stadionului.

Atât înaintea meciului, cât şi după, mai mulţi suporteri au atacat în mod repetat forţele de ordine cu sticle, petarde, pietre, indicatoare rutiere şi chiar coşuri de gunoi.

Poliţiştii au reacţionat folosind gaze lacrimogene, tun de apă şi câini pentru a restabili ordinea. 21 de maşini ale poliţiei şi un tun de apă au fost distruse.

Incidente au avut loc şi în noaptea de joi spre vineri, mai precizează aceeaşi sursă. Aproximativ 120 de „skinheads” îmbrăcaţi în negru s-au confruntat cu forţele de ordine, pe Strada Dob, din apropierea Pieţei Erzsebet.

Huliganii au atacat forţele de ordine, aruncând cu scaune de la localurile din zonă, şi au avariat mai multe vehicule ale poliţiei.

Partida România – Ungaria s-a încheiat la egalitate, scor 0 – 0.