MENIU

Trei mașini, GRAV AVARIATE de un șofer cu permisul suspendat, care fugea de poliție

Mașini lovite / Captură video

Un bărbat a făcut ravagii într-o parcare din Constanța în timp ce voia să scape de polițiștii aflați pe urmele lui. Individul de 29 de ani fusese depistat la volanul mașinii deși avea dreptul de a conduce suspendat. În încercarea de a scăpa de agenți, bărbatul a pierdut controlul volanului și a lovit grav trei mașini parcate. Nici până acum nu a fost prins. 

Polițiștii au încercat inițial să-l oprească pe șofer la un control de rutină. Pentru că a refuzat să se supună regulamentului și a accelerat, oamenii legii au pornit imediat în urmărirea acestuia. La un moment dat, bărbatul a pierdut controlul volanului și a lovit trei mașini parcate.

"Fiica mea era la geam. M-a anunțat că mașina a fost lovită în parcare de un autoturism alb. S-a auzit o bubuitură. Am coborât, făptașul plecase de la locul accidentului", povestește proprietarul unui autoturism avariat.

"O mașină de poliție urmărea un golf alb. Am înțeles că era drogat (șoferul - n.r.). A lovit mașinile și, culmea, a reușit să și fugă Cred ca sunt pagube de sute de milioane vechi", spune un martor la eveniment.

Polițiștii au descoperit că șoferul de 29 de ani avea permisul suspendat, iar mașina pe care o conducea aparține unei femei de 51 de ani. Autoturismul a fost însă găsit după câteva ore într-o benzinărie dezafectată, acolo unde șoferul a abandonat-o și a fugit. Individul este în continuare căutat, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducere fără permis și furt în scop de folosință.