MENIU

Tatăl român a 13 copii pentru care primea alocații din Belgia, obligat să returneze aproape 250.000 de euro

Bărbatul ar fi mințit că locuia și muncea în Belgia

Doi soți români care au 13 copii sunt obligați de autoritățile din Belgia să returneze aproape un sfert de milion de euro, suma pe care au încasat-o din indemnizații acordate ilegal în perioada 2015 – 2021. 

Cei doi părinți sunt acuzați că au perceput ilegal suma de 241.000 euro în perioada octombrie 2015 – septembrie 2021, relatează ziarul L’Avenir, citat de Rotalianul.

Daniel L., în vârstă de 48 de ani, și soția sa, Estera, 46 de ani, ambii părinți a treisprezece copii, prin amabilitatea unor rude și a 2 nepoți rezidenți în Belgia, au păcălit autoritățile că bărbatul trăia efectiv în această țară.

Chiar dacă s-a înregistrat ca lucrător independent în 2015 și a cerut dreptul de a primi alocații din Belgia pentru cei treisprezece copii care locuiesc în România, mai multe indicii pun sub semnul întrebării veridicitatea rezidenței sale.

De exemplu, s-a constatat că Daniel L. nu vorbește franceza și nu deține nici un telefon și nici o mașină în Belgia.

Deși tribunalul a fost de acord să o achite pe mama copiilor, Estera, și pe toți ceilalți inculpați, deoarece nu existau dovezi că aceștia ar fi știut despre această fraudă, Daniel L. a primit o amendă de 16.000 euro cu suspendare, cu obligația însă de a returna cei 241.000 euro solicitați de către casa de alocații din Wallonia.

Mai multe articole despre:
tata roman 13 copii frauda euro