MENIU

Scandalos: oameni în scaune cu rotile, urcați pe brațe în tren, de angajații CFR. Puține garnituri au rampe pentru persoanele cu dizabilități

Tren - imagine de arhivă

Imagini incredibile au fost surprinse într-o gară din România. Două persoane aflate în scaune cu rotile au fost luate pe sus și urcate în tren cu ajutorul unor angajați binevoitori de la Căile Ferate. Oamenii au fost puși în această situație pentru că puține trenuri de la noi din țară sunt prevăzute cu rampe pentru persoane cu dizabilități. 

Imaginile cu două persoane aflate în scaune cu rotile, urcate în tren cu ajutorul unor angajați binevoitori de la Căile Ferate au făcut înconjurul internetului zilele acestea. 

Oamenii s-au lovit, practic, de o situație din care nu ar fi avut cum să iasă fără ajutor, și asta deoarece puține garnituri din țara noastră sunt prevăzute cu rampe pentru persoanele cu dizabilități.

Drept urmare, dacă vor să călătorească cu trenul, acestea trebuie să apeleze la bunăvoința călătorilor sau a lucrătorilor de la CFR, cum este cazul de față. 

Se poate spune, totuși, că cele două persoane au fost "norocoase", întrucât angajații de la Căile Ferate au înțeles situația dificilă în care se aflau și au decis să-i ajute. Mai exact, i-au luat „pe sus” și i-au urcat în tren astfel încât aceștia să ajungă la destinație.