MENIU

Românul care a stat 8 ani închis în China, mărturie impresionată la finalul pelerinajului de 2992 de kilometri

Marius Balo, profesorul clujean care a stat 8 ani închis în China, a încheiat pe 1 Decembrie pelerinajul simbolic pe care l-a făcut prin România. Timp de 100 de zile, Marius a parcurs 2.922 de kilometri, fiecare reprezentând o zi petrecută în închisoarea din China și a vizitat diverse lăcașuri de cult, dar si principalele locuri de detenție, tortură și exterminare ale foștilor deținuți politici din România. 

Marius a plecat în călătoria simbolică pe 29 iunie și a revenit la Cluj-Napoca pe 1 Decembrie.

 

"După 2922 de kilometri parcurși pe jos prin țară - un kilometru parcurs pentru fiecare zi din cei 8 ani în care am fost întemnițat în China comunistă - și 100 de zile de drum, bucuria lui Odiseu este și bucuria mea și a noastră a tuturor, pelerini prin lume ce suntem!" a scris Marius, invitându-i pe toți cei interesați să-l însoțească în acești kilometri de final, până la destinașia finală, Monumentul Rezistenței Anticomuniste de la intrarea în Parcul Central din Cluj.

 

La finalul pelerinajului, Balo spune că vrea să mulțumească „bunului Dumnezeu pentru toate darurile Sale! Pentru picioare, pentru ochi, pentru libertate, pentru viață, pentru dragostea și mila cu care ne iese în întâmpinare în fiecare zi!”

 

Profesorul Marius Balo, absolvent de Teologie, a revenit în primăvară în țară, după ce a petrecut 8 ani în închisoare, în China, ca urmare a faptului că a fost implicat în trei firme-fantomă.

 

Balo figura ca director în actele celor trei firme, dizolvate în 2014, anul în care a fost închis. 

Mai multe articole despre:
balo profesor inchis china peleronaj cluj