MENIU

Reguli noi pentru locuințele ANL. Care este chiria minimă și cum mai pot fi cumpărate?

Multe apartamente ANL nu-și mai găsesc chiriași

Ministerul Dezvoltării vrea să schimbe radical regulile privind alocarea locuințelor ANL. Astfel, vor exista praguri minime pentru chirii şi nu vor mai putea fi cumpărate de medicii sau profesorii care le-au închiriat, potrivit proiectului de ordonanță pus în dezbatere publică.

Documentul prevede şi măsuri pentru acces mai rapid la aceste imobile, transmite Radio România Actualități.

 

Potrivit documentului, chiriile care vor fi plătite de locatarii imobilelor ANL nu pot avea valori sub anumite limite.

 

Plafonul va fi stabilit în funcție de vârstă și de amplasarea acestor locuințe pe zone numerotate de la zero la cinci, respectiv în capitală, municipii, orașe, comune ori sate.

 

Astfel, nivelul maxim al chiriei pentru tinerii până la 35 de ani nu va fi mai mic de 75 lei în cazul unei garsoniere sau 175 lei pentru un apartament cu patru camere în București, cu prețuri mai scăzute pentru orașe sau comune.

 

În cazul persoanelor de peste 35 de ani, plafoanele cresc, de exemplu, la 87 lei pentru garsoniere.

 

Dar prețurile pot fi și mai mari.

 

Proiectul mai prevede și că se interzie cumpărarea locuințelor închiriate de la ANL de către medici și profesori.

 

Potrivit expunerii de motive atașate documentului, măsura este necesară pentru a fi asigurată mobilitatea specialiştilor din sănătate și învățământ.

 

Proiectul stabilește și autoritățile publice locale sau centrale nu pot să le țină prea mult timp goale.

 

Trebuie să repartizeze locuințele realizate sau cele care devin vacante în termen de 90 de zile de la preluarea acestora, limită de timp care nu este prevăzută acum în actuala legislație.

Mai multe articole despre:
anl reguli locuinta profesori salariu venit