MENIU

Primăria Capitalei a achitat facturi restante în valoare de 48,5 de milioane de lei. Ce alte PLANURI are Nicușor Dan

Nicusor Dan/ Foto: Inquam/George Calin

Primarul Capitalei Nicușor Dan a anunțat, într-o postare pe Facebook, că municipalitatea a achitat facturi restante în valoare de 48,5 de milioane de lei. 

"Pentru obiectivul Penetrația Splaiul Independenței Ciurel, am plătit facturi restante pentru lucrări în valoare de 29,7 milioane lei.
 
Totodată, pentru obiectivul de investiții ”Reabilitare sistem rutier și linii de tramvai Pantelimon” – (Park & Ride Cora Pantelimon) am achitat 13,7 milioane lei, iar pentru lucrări la proiectul ”Străpungere Bd. Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu” am plătit 5 milioane de lei", a precizat edilul, în postarea de pe pagina sa de socializare. 
 
Potrivit lui Nicușor Dan, achitarea datoriilor are ca scop evitarea angrenării Primăriei Capitalei în litigii pentru neplata facturilor, dar și pentru ca, "în unele cazuri, șantierele să nu fie blocate".

"În perioada următoare ne vom ocupa și de facturile aferente a două obiective din programul de reabilitare a sistemului de termoficare", a mai spus Nicușor Dan.
Mai multe articole despre:
nicusor dan capitala facturi restante datorii