MENIU

O nouă formă de ajutor social pentru românii cu cele mai mici venituri. Cine va beneficia de ea?

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială, împreună cu Banca Mondială și cu sprijinul autorităților locale din întreaga țară, vor implementa, de la 1 ianuarie, Venitul Minim de Incluziune (VMI). Această formă de ajutor este destinată doar celor care au cu adevărat nevoie și înlocuiește atât venitul minim garantat, cât și alocația pentru susținerea familiei.

În acest fel se reduce birocrația, dar cresc și beneficiile pentru persoanele vulnerabile vizate, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii.
 
Copiii din familiile beneficiare de Venit Minim de Incluziune trebuie înscriși la școală și vor beneficia automat și de bursa socială. Beneficiari vor fi doar cei care au cu adevărat nevoie pentru că, odată cu beneficiile, cresc și responsabilitățile. Cei apți de muncă primesc sprijin din partea statului, dar sunt și încurajați să își găsească un serviciu.
 
 
Venitul Minim de Incluziune se acordă și pentru vârstnicii instituționalizați care îndeplinesc condițiile de eligibilitate. Aceștia vor deveni astfel automat și asigurați în sistemul de sănătate.
 
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale Simona Bucura-Oprescu, împreună cu delegația Bănci Mondiale, a Agenției Naționale pentru Plăți Inspecție Socială Ialomița și a Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială a efectuat o vizită în teren în comunitățile vulnerabile din județul Ialomița.
 
 
„Am întâlnit, în județul Ialomița, oameni cu povești de viață impresionante. Sunt viitori beneficiari ai Venitului Minim de Incluziune care va fi implementat de la 1 ianuarie 2024. La Scânteia am cunoscut-o pe Ștefania. Are 6 ani, iar mama ei este bolnavă și mai lucrează cu ziua prin sat. Pentru familia copilei până și o banală periuță de dinți este o cheltuială enormă. Chiar și așa, fetița are un zâmbet molipsitor și este de un bun simț care arată că, în ciuda deprivării materiale severe, nu a lipsit educația din familie”, a spus ministrul Simona Bucura-Oprescu
Ștefania, în curând, va merge la clasa pregătitoare. De-abia așteaptă luna septembrie când va auzi primul clopoțel și își va cunoaște colegii”, a spus ministrul Bucura-Oprescu.
 
 
1. Pentru a se integra în program, familiile cu copii beneficiare de Venit Minim de Incluziune trebuie să îi aibă pe cei mici înscriși la școală. Ca o măsură suplimentară de sprijin, elevii din aceste familii vor beneficia automat și de bursă socială.
 
 2. Venitul Minim de Incluziune se acordă și pentru vârstnicii instituționalizați care îndeplinesc condițiile de eligibilitate. Astfel aceștia vor deveni automat și asigurați în sistemul asigurărilor de sănătate.
 
3. Cei care sunt apți de lucru vor intra automat în programele ANOFM pentru integrare pe piața muncii.