MENIU

Nicuşor Dan a semnat contractele pentru reabilitarea a 210 kilometri de reţea de termoficare. Când încep lucrările

Nicușor Dan / Foto: Inquam Photos, George Calin

Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a semnat, marţi, cele cinci contracte pentru reabilitarea a 210 km reţea de termoficare, cu finanţare europeană (POIM). Vorbim despre un contract de proiectare şi execuţie pe o perioadă de patru ani, ceea ce înseamnă cam 50 de kilometri în fiecare an. Valoarea totală a investiţiei este de 260 milioane euro. 

Edilul  a subliniat că termoficarea este una dintre priorităţile actualei administraţii, având în vedere că sistemul de termoficare este "una din problemele cele mai mari" pe care Bucureştiul le are.

"Deja am avut nişte întâlniri preliminare şi proiectarea a început, astfel încât din primăvară să putem să începem lucrările din acest contract. Este un contract împărţit în cinci loturi", a declarat Nicuşor Dan.

Dan Dănasea, directorul de producţie al Energomontaj, a afirmat, pentru Agerpres, că datorită materialelor folosite nu vor mai exista avarii pe aceste reţele.

Cele cinci contracte de proiectare şi execuţie au fost câştigate de către următoarele firme:


- Magistrala II Sud: Asocierea Elsaco Electronic SRL - SC Sicor SRL - SC Energomontaj SA, având subcontractanţi pe ADREM Engineering SRL şi RDC General Contractor SRL - valoare 300.187.509 lei;

- Magistrala II-III Grozăveşti: Asocierea Elsaco Electronic SRL - SC Sicor SRL - SC Energomontaj SA, având subcontractanţi pe ADREM Engineering SRL şi RDC General Contractor SRL - valoare 168.150.000 lei;

- Magistrala V Grozăveşti: Asocierea Construcţii Erbaşu SA - Consix Construcţii SRL, având subcontractanţi Erbaşu Edil Construct SA, Erbaşu Total Construct SA şi Elsaco Electronic SRL - valoare de 257.313.061 lei;

- Magistrala Progresu - Berceni: Asocierea Construcţii Erbaşu SA - Consix Construcţii SRL, având subcontractanţi Erbaşu Edil Construct SA, Erbaşu Total Construct SA şi Elsaco Electronic SRL - valoare de 315.951.133 lei;

- Magistrala II Sud, II-III Grozăveşti, V Grozăveşti, Progresu - Berceni, II Vest, I-II-III Vest: Asocierea Energomontaj - SC Elsaco Electronic SRL - Sicor SRL - IPCT Instalaţii SRL, având subcontractant pe RDS General Contractor SRL - valoare 268.600.000 lei. A