MENIU

Incident VIOLENT în traficul din Timișoara: șofer, bătut de un biciclist. Poliția îl caută pe agresor

Poliție

Un nou incident violent în trafic. De data aceasta, scenele s-au petrecut pe un bulevard intens circulat din Timișoara, acolo unde un biciclist a luat la bătaie un șofer care parcase pe trotuar pentru a lăsa un colet. Scena s-a petrecut sub ochii fiicei agresorului.

Șoferul, un tânăr de 21 de ani, a parcat mașina pe trotuar și a fost luat la bătaie de biciclistul care trecea pe acolo împreună cu fiica lui. Toată scena, petrecută sub ochii fiicei agresorului, a fost filmată de trecători. În tot acest timp, pe fundal se poate auzi  fetița agresorului plângând și țipând către tatăl ei să se oprească, relatează Timiș Online.

Potrivit sursei citate, tânărul agresat a depus plângere la poliție. În plus, se pare că acesta a obținut astăzi un certificat medico-legal.

Oamenii legii fac acum cercetări și încearcă să dea de urma biciclistului.

„La data de 10 octombrie 2022, în jurul orei 18:00, polițiștii Secției 3 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că pe bulevardul Constantin Brâncoveanu din Timișoara, a avut loc o altercație între doi bărbați, respectiv între un conducător auto și un biciclist. Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 21 de ani, ar fi fost agresat fizic și verbal de către biciclist.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe și efectuează verificări în vedere identificării biciclistului precum și pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Mai multe articole despre:
biciclist sofer batut timisoara