Cartel Alfa, acuzații fără precedent: Guvernul dorește distrugerea Pilonului I de pensii
Liderii Cartel Alfa denuță un atac fără precedent la asupra sistemului public de pensii pilon I. Aceștia susțin că, miniștrii noului guvern și liderii PNL se întrec în declarații care induc panică și neîncredere în rândul populației.
Ce spun liderii Cartel Alfa:
,,Asistăm la un atac concertat asupra sistemului public de pensii pilon I. Miniștrii noului guvern și liderii PNL se întrec în declarații care induc panică și neîncredere în rândul populației:
- sistemul de pensii de astăzi este ca un CARITAS (Florin Câțu),
- Pilonul I este într-un "pericol iminent" (Violeta Alexandru).
- Se aruncă în public propuneri aberante precum creșterea vârstei de pensionare la 70 de ani (în condițiile în care nici țări în care speranța de viață este cu zece ani mai mare decât în România nu au o astfel de vârstă de pensionare).
Liderii Cartel Alfa spun că, ''toate aceastea reprezintă acțiuni extrem de grave și iresponsabile, care urmăresc un scop clar și cinic: inducerea neîncrederii populației în sistemul public de pensii, distrugerea sistemului public de pensii pilon I prin mărirea cotei virate către pilonul II și neaplicarea majorării pensiilor prevăzute de noua lege''.
Potrivit Cartel Alfa, în ultimele decenii, sistemul public de pensii pilon I a fost subminat în mod deliberat și sistematic prin acțiuni politice.
Cartel Alfa trece în revistă și câteva dintre gravele decizii politice. Potrivit confederației acestea sunt:
- Diminuarea constantă a contribuțiilor sociale
- în 2001 cota CAS era 35% pentru condiţii normale de muncă, din care 23,33% angajator şi 11,67% angajat,
- în 2008 cota de CAS era 29% pentru condiţii normale de muncă, din care 19,5% angajator şi 9,5% angajat,
- la 25% în prezent, plătită integral de salariat, din care se varsa 3,75 pct % la pilonul II
- Transferul de taxe și eliminarea responsabilității sociale a angajatorilor pentru susținerea sistemelor publice de securitate socială
- Includerea in sistemul general de pensii pe baza de contribuții a unor categorii de pensii care nu au fost acordate pe bază de contributivitate
- Scoaterea din sistemul de contribuții universal a unor categorii de lucrători (avocați, notari, lucrători independenți)
- Lipsa de preocupare pentru creșterea gradului de colectare și neplata contribuțiilor în special de către angajatorii din sistemul public
- Menținerea veniturilor mici, și în consecință, un nivel scăzut al contribuțiilor, prin distrugerea sistemului de negociere colectivă;
- Lipsa de preocupare pentru includerea mai multor categorii de lucrători în sistemul public de pensii (așa numiți lucrători atipici, fals independenți)
- Lipsa unei poltiici adecvate de ocupare și încurajarea fenomenului migrației. Politica tuturor guvernelor României după 1990
- Sistemul de pensii public de tip pay-as-you-go, bazat pe solidaritate intra și inter-generații rămâne unul dintre cele mai solide, stabile și echitabile sisteme de securitate socială. În majoritatea țărilor dezvoltate, el a fost menținut, dovedind-se că este cel mai eficient pentru a asigura în mod echitabil protecția socială pentru persoanele vârstnice.
,, Înțelegem că sistemul de pensii administrat privat poate fi un sistem complementar pilonului I, reducand riscurile.În același timp, acest sistem este un business imens, iar guvernele au obligația de a reglementa în așa fel încât să existe un echilibru între functia sa de business și funcția sa socială, care este prioritara. Ceea ce observăm în schimb cu deosebită îngrijorare, este o tendință din ce în ce mai accentuată de a proteja business-ul și profiturile acestuia, în detrimentul siguranței vietii cetățenilor obligați să contribuie.
Mai concret, nu vedem nicio preocupare pentru a finaliza și a îmbunătăți legislația Pilonului II. Având în vedere că pilonul II nu este o opțiune, ci o obligație – siguranța sa trebuie garantată prin lege. Or, nici acum, după 12 ani de la debutul sistemului, nu avem reglementat cum se vor calcula pensiile din Pilonul II, cum și de către cine vor fi acordate, Mai mult, nu există nicio preocupare pentru ca sistemul să aibă un randament real pozitiv (să acopere rata inflației și ceva pe deasupra)..
Având în vedere toate acestea, Confederația Națională Sindicală "Cartel ALFA" retransmite solicitarea pentru a convoca de urgență Consiliul Național Tripartit de Dialog Social pentru o discuție cu toți actorii sociali în vederea finalizării și reglementării corecte a sistemului de pensii administrat privat, inclusiv a reformei din domeniul pensiilor care se dorește a fi realizată'', se arată într-un comunicat Cartel Alfa.