MENIU

Bărbat de 30 de ani, reținut după ce și-a agresat calcul și a postat momentul violent pe o reţea socială

Cal - imagine de arhivă

Un tânăr în vârstă de 30 de ani, din comuna olteană Dobrosloveni, a fost reţinut pentru 24 de ore după ce, pe Facebook a apărut un filmuleț cu el în timp ce agresa un cal pus la o căruţă. Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt s-a sesizat, din oficiu, după apariţia unor imagini cu un tânăr, care agresează un cal ce tragea la căruţă, relatează realitateadeolt.net.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat, în vârstă de 30 ani, din comuna Dobrosloveni, ar fi exercitat acte de violență asupra unei cabaline.

„În cauză, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au emis un ordin de plasare în adăpost pentru cabalină și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de rănirea cu intenție a animalelor și schingiurea animalelor, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea de măsuri legale.

În urma probatoriului administrat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, în seara zilei de 16 octombrie , polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au emis pe numele bărbatului, în vârstă de 30 de ani, o ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând ca în cursul zilei de 17 octombrie, să fie prezentat instanței de judecată, cu propuneri legale”, transmit reprezentanţii IPJ Olt.

Mai multe articole despre:
cal cal agresat olt agresor retinut barbat retinut