Câine salvat de pompieri dintr-o fântână adâncă de șapte metri
Un câine care a căzut într-o fântănă dezafectată din localitatea suceveană Gulia a fost salvat de pompieri, informează Realitatea de Suceava
Patrupedul aparține unui copil din localitate. Miercuri, în jurul amiezii, puștiul a observat cum animalul se zbătea în fântâna adâncă de șapte metri din curtea gospodăriei părinților și a dat alarma. La fața locului au ajuns pompierii militari de la Punctul de Lucru Dolhasca.
„Împlinirea noastră este dată și de bucuria celor care au așteptări de la noi… Puștiul din fotografie și-a recăpătat prietenul, care a căzut într-o fântână dezafectată, cu o adâncime de aproximativ șapte metri… Colegii de la Punctul de Lucru Dolhasca au intervenit în localitatea Gulia, pentru salvarea bietului patruped”, scrie pe pagina de Facebook a ISU Bucovina.
Din fericire animalul nu a suferit leziuni în cădere și a fost scos în siguranță din fântână.