MENIU

Ca pe vremea lui Ceaușescu. Cu cât se vinde un loc pe lista de așteptare pentru o Dacia electrică

Dacia 2000, fabricată special pentru Ceauşescu

Cererea foarte mare pentru modelul electric Dacia Spring le-a dat unora o ideea de afacere. Locurile pe lista de așteptare au ajuns să fie vândute pe sume mari, pe site-urile de publicitate online. Celor mai în vârstă, oferta le-a adus aminte de perioada regimului comunist, când pentru a cumpăra un autoturism sau un televizor color era nevoie de înscriere pe o listă.

"Dacia Spring cedez loc mașină în așteptare, 1000 de euro" este un anunț care a atras atenția mai multor urmăritori ai unui site specializat.

"Și azi în Republica Securistă România, la fel ca în urmă cu 60 de ani, în Republica Socialistă, încă se vând la mica publicitate locuri pe listele de așteptare," a scris cineva.

Cel care a postat anunțul a precizat că este nevoit să renunțe la autoturismul care ar urma să fie livrat în primăvară pentru că nu are sursă de alimentare.

 

Alți urmăritori au precizat că fenomenul nu este nou și că, în general, pentru produse foarte căutate, pentru care se creează liste de așteptare, se practică vânzarea locului.