Avertizare MAE pentru călătoriile în Regatul Unit. Este HAOS pe marile aeroporturi - VIDEO
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Mai multe puncte de frontieră vor fi afectate de grevă.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord că, în contextul protestelor sindicale anunțate de personalul Poliției de frontieră britanice (Border Force), aceasta va organiza o grevă în perioadele 23-26 decembrie 2022 și 28-31 decembrie 2022.
Ce puncte de frontieră vor fi afectate de grevă
Punctele de frontieră afectate sunt: Aeroportul Heathrow – Terminalele 2, 3, 4 și 5, Aeroportul Cardiff, Aeroportul Gatwick, Aeroportul Birmingham, Aeroportul Glasgow, Aeroportul Manchester, Portul Newhaven.
Persoanele care urmează să călătorească dinspre/înspre Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în perioada menționată, pot întâmpina timpi de așteptare mai lungi la controlul la frontieră.
De asemenea, operatorii de bagaje din aeroportul Heathrow, Londra, din terminalele 2, 3 și 4, vor întreprinde o grevă în perioada 29 decembrie 2022 – 1 ianuarie 2023 (ora locală 03:59).
Acțiunea desfășurată poate cauza perturbări considerabile și întârzieri ale zborurilor pe aeroportul Heathrow. Cele mai afectate companii aeriene pot fi: Air Canada, American Airlines, Lufthansa, Swiss Air, Air Portugal, Austrian Airlines, Qantas, Egypt Air, Aer Lingus și Finnair.
Cetățenii români pot solicita asistenţă
Ministerul Afacerilor Externe recomandă tuturor pasagerilor să verifice situația zborului cu operatorii companiilor de transport înainte de a se deplasa la aeroport si pentru informații suplimentare, consultarea paginii web https://www.gov.uk/government/news/strike-action-to-affect-travellers-entering-the-uk.
Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Londra: +44 (0)20 8741 4311; +44 (0)20 8741 3252; +44 (0)20 8741 3955; +44 (0)20 8741 3464; +44 (0)20 8741 8707; +44 (0)20 8741 6657; +44 (0)20 8741 8211; +44 (0)20 8741 2372, Consulatului General al României la Edinburgh: +44(0)1315249491; +44(0)1315249492, Consulatului General al României la Manchester: +44(0)1612360478; +44(0)1612375513; +44(0)1612369687; +44(0)1612368995, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanență al Consulatului General al României la Londra: +447738716335.