MENIU

Arhiepiscopia Bucureștilor va comemora victimele de la „Colectiv”, la 7 ani de la tragedie. PROGRAMUL evenimentului

Comemorare victime colectiv / Foto: Basilica.ro

Arhiepiscopia Bucureștilor organizează duminică o slujbă de pomenire pentru victimele incendiului de la „Colectiv”. 

Întrucât în data de 30 octombrie 2022 se împlinesc 7 ani de la tragicul eveniment din fostul club „Colectiv”, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, Arhiepiscopia Bucureștilor va organiza săvârşirea unei slujbe de pomenire, duminică, 30 octombrie 2022, la biserica Sfântul Nicolae – Broşteni din Bucureşti, informează un comunicat de presă al Patriarhiei Române.

Programul liturgic prilejuit de acest eveniment este următorul:

– ora 8.30 – Slujba Sfintei Liturghii, care va fi săvârșită în biserica parohiei Sfântul Nicolae – Broșteni situată în apropierea fostului club „Colectiv”;

– ora 12.00 – Slujba parastasului, care va fi săvârșită în curtea bisericii Sfântul Nicolae – Broșteni, la monumentul edificat în memoria tinerilor de către Arhiepiscopia Bucureștilor, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel;

– ora 13.00 – Slujba parastasului, care va fi săvârșită în fața fostului club „Colectiv” de un sobor format din 10 preoți.

Cu acest prilej va fi depusă o coroană de flori din partea Părintelui Patriarh Daniel în memoria celor pomeniți.